Primăria Piatra Neamț vrea să renunțe la mentenanța pentru proiectul ”Piatra pe bicicletă”. Este vorba despre sistemul de închiriere a bicicletelor, de tip autoservire, implementat anul trecut cu fonduri europene. Astfel, serviciile prevăzute în contractul încheiat cu o firmă din București, ar urma să treacă în gestiunea directă a primăriei.
Într-un Proiect de Hotărâre inițiat de viceprimarul Cristian Sauciuc, ce urmează a fi dezbătut în ședința de CL de pe 4 aprilie, este prevăzută ”încetarea înainte de termen a contractului nr. 20.813/23.05.2024 de delegare de gestiune a serviciului public de administrare, întreținere și exploatare a bicicletelor în regim self service ”Piatra pe bicicletă” din municipiul Piatra- Neamț și preluarea în gestiune directă a serviciului public de administrare, întreținere și exploatare a bicicletelor în regim self service (autoservire) ”Piatra pe bicicletă”.
Contractul la care primaria vrea să renunte, este o adevărată gaura neagra pentru bugetul local. Din iunie 2024 până în martie 2025, Primăria are de plătit către firma din București, peste 2 milioane de lei, în condițiile în care pentru închirierea bicicletelor, s-au încasat doar 13.000 de lei, pierderile rezultate, fiind uriașe.
Conform contractului făcut pe timpul fostei administrații locale, Primăria Piatra- Neamț trebuie să plătească 200.000 de lei pe lună firmei amintite. De banii aceștia, firma monitorizează GPS bicicletele și întreține sistemul informatic aferent. Cu alte cuvinte, cineva stă într-un birou la București și facturează 40.000 de euro pe lună. Contractul ar trebui să se încheie în anul 2029.
Pentru încetarea înainte de termen a contractului, Primăria Piatra Neamț invocă o clauză care prevede că: ”Prezentul contract de delegare de gestiune încetează în următoarele situații: prin denunțare unilaterală de către delegatar, în cazul în care interesul național sau local o impune, precum și în situația în care nu sunt îndepliniți indicatorii de performanță asumați prin contract”
În Referatul de Aprobare aferent Proiectului de Hotărâre privind încetarea contractului, se mai arată că ”Interesul public local al Municipiului Piatra Neamț este de a îmbunătăți serviciul public prin adaptarea acestuia la un nivel cost/beneficiu rezonabil și considerăm că delegarea de gestiune actuală nu mai răspunde nevoilor comunității, astfel încât este necesară încetarea contractului pentru implementarea unor noi soluții.”
Dacă pe 4 aprilie, CL Piatra- Neamț decide să renunțe la contract, sunt șanse foarte mari ca firma privată se va îndrepta în instanță împotriva primăriei.
Ionuț CORFU