PMP-iștii îi acuză pe liberali că le șantajează primarii, după ce ieri, primarul PMP de la Gîrcina și primarul USR de la Tazlău au participat la o conferință de presa organizată de PNL Neamț, în care cei doi edili au fost prezentați drept ”coordonatori speciali” ai organizațiilor PNL din comunele pe care le conduc și viitori candidați PNL la alegerile locale din 2024.

Comunicat de presă PMP Neamț: USR și PMP nu se lasă intimidate de Ciucă, Bode și acoliții din PNL. „Ospătarii PSD la guvernare” vor primi nota de plată în 2024

Disperarea PNL sub conducerea tandemului Ciucă – Bode atinge cote maxime, afirmă Uniunea Salvați România (USR) și Partidul Mișcarea Populară (PMP) într-un comunicat de presă comun.

Președinții celor două partide, Cătălin Drulă, respectiv Eugen Tomac, le transmit liderilor PNL că sunt „panicați că vine nota de plată a unei guvernări dezastruoase”.

„Așa că în veritabil stil mafiot peneliștii își ocupă timpul cu șantajarea primarilor USR și PMP în loc să guverneze în interesul întregii țări. Amenințări, blocaje, desanturi de peneliști se revarsă peste primarii noștri onești, care lucrează pentru binele comunităților pe care le administrează.

Pentru Ciucă și Bode e greu să vadă că unii se pricep la munca lor și dezvoltă orașe și comune”, afirmă Cătălin Drulă și Eugen Tomac.

Dacă în PNL se practică șantajul cu dosare de la serviciul secret al lui Bode sau condiționări de fonduri de la buget, în România modernă nu mai este loc pentru astfel de practici, spun cei doi președinți.

„Felul în care PNL manipulează fonduri publice ca să pună presiune pe primarii USR și PMP este doar unul dintre motivele pentru care PNL va fi măturat la alegeri în 2024. Românii alături de opoziția democratică din această țară nu vor accepta să călcați statul de drept în picioare și să ne marginalizați în Europa cu apucături dictatoriale și anti-democratice”, adaugă președinții USR și PMP.

Între timp, românii au petrecut cel mai scump Paște din ultimii 20 de ani. Prețurile la alimente au explodat cu PNL și PSD la guvernare. La fel facturile la energie, prețul la carburanți și ratele la dobânzi.

PNL (alături de PSD) vrea să împartă statul ca pe o pradă pentru privilegiați, în timp ce oamenii suferă din cauza scumpirilor. „Nu vor reuși, vom lupta pentru modernizarea României atât în administrația locală, cât și cea locală”, conchid Cătălin Drulă și Eugen Tomac.

Declarația primarului comunei GÂRCINA, dl. GONTARU–GAVRIL MIHAI

„Astăzi am răspuns invitației d-lui președinte PNL George Lazăr de a

participa la o conferință de presă organizată la sediul PNL Neamț. Am luat această decizie deoarece comunitatea din Gârcina are nevoie în perioada următoare de sprijin pentru proiectele care sunt în implementare, respectiv pe infrastructură rutieră, extindere apă și canalizare, educație și turism. Fără o susținere din partea unui partid politic aflat la guvernare realizarea proiectelor ar fi foarte dificilă dacă nu imposibilă, așadar ca primar al comunei Gârcina am obligația sa găsesc toate pârghiile necesare pentru finanțarea și finalizarea lor.

NU am demisionat din PMP și NU am calitatea de membru PNL.

Colaborarea mea ca primar cu dl. Președinte George Lazăr este una foarte bună bazată pe respect și mă aștept ca în perioada următoare să vedem și rezultatele!”- Departamentul de Comunicare al PMP Neamţ

Ionut CORFU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.