Consilierii PSD-PMP-ALDE din CL Piatra-Neamț nu fac jocurile politice ale primarului si se opun vanzarii statiei de plecare telegondola din Piatra Neamt, pe care cele 3 formatiuni politice o considera o inginerie financiara pe banii pietrenilor, anunta PMP într-un comunicat de presa. ”Proiectul de hotărâre nr. 5, pentru aprobarea dobândirii blocului de active – teren și construcție „Stație plecare telegondolă“ prin cumpărare, proiect inițiat de primarul Andrei Carabelea și aflat pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local din data de 11.10.2022, nu va fi susținut de către grupul consilierilor locali PSD-PMP-ALDE.
Aleșii locali care reprezintă cele trei formațiuni politice aflate în alianță ne vom opune unei noi inginerii financiare pe banii pietrenilor. Nu putem accepta continuarea înglodării orașului în datorii și plata unui bun care a mai fost o dată plătit de administrația locală, tot cu banii cetățenilor, prin achitarea ratelor la un credit neperformant, luat de S.C. Perla Invest în anul 2007 și garantat cu prea multă lejeritate la vremea respectiva de municipalitatea pietreană.
Nu vrem ca oamenii care ne-au votat pe noi să plătească pe parcursul vieții lor tot felul de investiții inutile, care au generat și generează în continuare pierderi în bugetul local! Este vorba de datorii devenite de-acum istorice și nu putem asista impasibili la această situație dificilă sau, mai grav, la inițiativa primarului Andrei Carabelea, să punem umărul pentru a o înrăutăți și mai mult! Orașul este pe marginea dezastrului din cauza datoriilor pe care le are de achitat și trebuie găsite soluții salvatoare, nu care să ducă din rău în mai rău.
Pentru cine tot salvăm societatea Perla Invest, domnule primar? Care e folosul nostru, al cetățenilor?
Astăzi e nevoie să înțelegem și noi și dumneavoastră că locuitorii din Piatra-Neamț au nevoi stringente, care cer soluții calificate și investiții semnificative pentru asigurarea de locuințe, locuri de parcare, reabilitări energetice ale imobilelor, nu să achităm bunuri care au fost o dată plătite de municipalitate!
Să nu uităm și de urgența reabilitării spațiilor destinate educației și serviciilor medicale!
Cred că pentru Baza Hipică de la Ștrand, echipa dumneavoastră va găsi soluții fezabile dar și compatibile cu nevoile cetățenilor, pentru păstrarea terenului și destinației acestuia, aspect pentru care grupul de consilieri PSD-PMP-ALDE își exprimă implicarea și susținerea. Atenție mare ce planuri aveți și cu acest obiectiv emblematic pentru oraș!
Știm cu toții istoria Perla Invest! Nu încercați să mai păcăliți cetățenii! Pe noi, consilierii locali PSD-PMP-ALDE nu ne veți păcăli! Nu vă facem jocurile politice. Interesul nostru este să îi apărăm pe pietreni de decizii pripite și total dezavantajoase”, se arata in comunicatul PMP.
I.C.
Felicitări consilierilor care apăra interesele cetățenilor.