Probabil ca nu sunt foarte multi români care au uitat ca intre anii 2004 si 2014, adica vreme de un deceniu, România a fost condusa de Traian Basescu si guvernele lui. In cei 10 ani, țara a cunoscut cea mai neagra perioada din istoria postdecembrista. Sub pretextul binelui poporului român si al luptei contra coruptiei, a fost confiscata toata puterea, de la Justitie pana la institutiile de forta, oamenii lui Basescu facand prapad in banii publici, efectele acelor vremuri fiind resimtite si astazi. Tot de atunci, in limbajul popular a intrat termenul ”băseală”, cu sensul de minciuna, ipocrizie, corupție la cel mai înalt nivel.

Dupa deceniul de jafuri demne de filmele cu Mafia, o parte dintre oamenii lui Băsescu din PDL, au intrat in PNL-ul de astazi, iar o alta parte au ajuns intr-un partid denumit Miscarea Populara (PMP). Asa s-a ajuns ca băseala să aiba continuitate si in ziua de astazi, inclusiv la Piatra Neamt. Chiar daca la un nivel destul de redus spre norocul romanilor, băseala incă exista.

La Piatra Neamt, propagandistii lui Basescu (alias Petrov, nume de cod sub care turna la Securitate) nu mai sunt chiar asa de multi. Au mai ramas putini, dar băsesc continuu. Sa-i luam pe rand, ca-s doar vreo 3:

1) Bogdan Gavrilescu- Este viceprimar al orasului din anul 2016 si este campion de necontestat la proiecte. Nu le mai stie nimeni numarul, dar a facut proiecte pe banda rulanta. Desi a spus cu gura lui ca a avut mana libera de la Dragos Chitic, Gavrilescu nu a facut decat proiecte. Si proiecte au ramas. Acum ar vrea sa fie primar si apare zilnic de te miri unde, tot cu proiecte si propuneri. A avut in mana puterea executiva a orasului timp de 4 ani, dar abia acum își dă seama ce ar trebui făcut în administratie. Cât de bun administrator a fost băsistul șef din Neamt in cei 4 ani de mandat, se poate vedea in clipul de mai jos. Nu stia ce se petrece nici sub geamul biroului lui din primarie.

https://www.facebook.com/liviuharbuz/videos/2690186774595164/

2) Ionut Morosanu- Este directorul Parking, firma care incaseaza milioane de euro de la pietreni fara sa faca nimic. Parking este firma infiintata de băsiști pentru băsiștii din Piatra Neamt pe timpul PDL-ului și moștenesc functia de director de la unul la altul, indiferent de regimul politic. Morosanu nu a reusit sa intre in Consiliul Local la alegerile din 2016 si pentru ca a băsit corespunzator in campanie, a primit in schimb functia de director Parking, de unde incaseaza un salariu de vreo 10.000 de lei lunar fara sa faca nimic.  Intr-o postare pe contul lui de facebook facuta zilele trecute, Morosanu ne anunta ca ar vrea sa fie consilier local si explica pietrenilor cum ar trebui sa fie administratia locala, desi seful lui de partid este ditamai viceprimarul de peste 4 ani. Iată un exemplu de băseala in cea mai pura forma: ”… mentalitatea și preocupările primarului și consilierilor locali trebuie să fie altele. Nu ne putem plânge la nesfârșit de lipsa banilor și de greaua moștenire lăsată de administrațiile trecute (…) m-am saturat să tot aud ca suntem o generație de sacrificiu și că trebuie să „strângem cureaua” (…) Cine ar fi cei indicați să vină cu idei inovatoare în politică, în administrație, în învățământ, în afaceri!? Tinerii desigur! Echipa de consilieri PMP Piatra Neamț care-l va sprijini pe Bogdan Gavrilescu să devină primar al orașului nostru are o medie de vârstă de 40 de ani fiind alcătuită din persoane care provin din mediul privat, practic din economia reală a județului Neamț”. Deci bugetarul băsist Morosanu, are tupeul sa le vorbeasca pietrenilor despre idei inovatoare in politica, despre mediul privat si despre economia reala a judetului Neamt. Băseală sau… ce?

Si am ajuns la ultimul băsist, tot bugetar și el.

3) Cristian Sauciuc- Este director al Salubritas, firma din subordinea CL Piatra Neamt. Tot bugetar si el, ca orice băsist de dreapta care se respecta. Astia de dreapta, conform oricarui manual de stiinte politice, ar trebui sa promoveze mediul privat, sa incurajeze investitiile in afaceri private si nu sa stea cu mana intinsa la banii statului. Ei bine, Sauciuc, asa cum fac si colegii lui băsiști, baga in buzunar tot bani publici. Vreo 10.000 de lei lunar, bani din taxele si impozitele pietrenilor. Si nu numai atat. Își mai dă și premii singur, tot din banii Salubritas, probabil pentru rezultate deosebite ca director. Adevarul e ca-i destul de obositor sa treci vreo 2-3 ore pe zi pe la birou si sa ramâi in salariul ăla amărât de 2.500 de euro. Băseala se tine cu cheltuieli mari si n-o fi atat de prost un director băsist, incat sa aduca bani de acasa ca sa faca performanta. Asa ca Sauciuc a semnat pentru niste premii de zeci de mii de lei, pe care le-a incasat fara sa clipeasca.

Desi șeful lui de partid spunea zilele trecute ca administratia se face cu maxima transparenta in ce priveste cheltuirea banilor publici, Sauciuc o tine tot pe băseală și nu vrea sa spuna cati bani si-a bagat singur in buzunar sub forma de premii. Noi l-am intrebat printr-o adresa oficiala trimisa catre Salubritas, cati bani nemunciti a incasat de la firma Consilului Local, insa desi a trecut aproape o luna, Sauciuc nu vrea sa raspunda. Cererea are numarul de inregistrare 2470 / 07.07.2020. Din cate am aflat pana acum, doar in 2018 s-ar fi platit premii catre persoane din conducere (a mai dat si la altii, sa nu bata la ochi) de vreo cateva zeci de mii de lei de căciulă.

Dar tupeul băsiștilor este destul de greu de egalat, asa ca Sauciuc vrea sa fie mai nou, nici mai mult nici mai putin, decat presedinte de Consiliu Judetean, asa ca îl vedem de ceva timp cum explica nemtenilor despre cum se poate dezvolta judetul Neamt, daca ar fi el la conducere.

Iesirile publice din ultimul timp ale celor 3 băsiști din Neamț sunt mai mult decat penibile. Dupa 4 ani la putere sa vii acum sa spui ca trebuie facute lucruri pe care puteai sa le faci in cei 4 ani, e chiar de porc. Băseală de Piatra Neamt.

De la stânga la dreapta: Cristian Sauciuc, Bogdan Gavrilescu, Ionuț Moroșanu

Ionut CORFU

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.