PNL- istii nemteni incep sa semene tot mai mult cu un fel de manelisti ai politicii din Neamt. Daca e bairam cu giumbușlucuri, geamparale, ”cica-laca” si ”of viata mea!”, hop si PNL. Nu e greu pentru nimeni sa o dea in ”te iubesc din corason” politic, daca ies si niste voturi din asta. PNL- istului nemtean, daca i-ai lipit o suta (de voturi) pe frunte, o tine in ”lamalo si cichi-cea” pana dimineata in zori si baga fara numar, oriune il pui s-o faca: in autogara, pe peron, in parc, in centru, sau in Consiliul Local, cu Dragos Chitic in frunte, pe post de Nelu Ploieșteanu al administratiei pietrene. ”Voturile ie viata mea” si dam pana bubuie boxele, chiar daca de multe ori manelistul se alege si cu ochii vineti, pentru ca nu vrea sa cante la alta masa.
Cam asa s-a intamplat si cu ultimul lor circ, ca la asta se pricep, adica propunerea de a se scadea tarifele Parking cu 30%. Daca nu ar fi facut totul la modul populist-amatoristic, doar de dragul de a da bine la public si daca ar fi analizat ceva mai serios ceea ce vor sa faca, ar fi descoperit ca tarifele Parking se pot reduce cu 60% si nu cu doar 30%. Nu au facut-o ei si iata ca o fac PSD-istii, care anunta ca in perioada imediat urmatoare se va convoca o sedinta extraordinara de Consiliul Local, in care se va propune scaderea tarifelor Parking cu 60%. Si cum PSD- PMP- ALDE au majoritate, hotararea va trece fara emotii. Propunerea vine dupa ce PSD-istii au discutat cu conducerea Parking si s-a ajuns la concluzia ca masura este viabila daca va fi luata dupa un plan bine stabilit. Cu alte cuvinte, PNL-istii au fost trimisi un pic la nani, si pana ii ia somul se pot juca cu manutele pe sub plapuma, numarand pe degete cati ani mai sunt pana la urmatoarea campanie electorala, cand vor putea veni cu urmatoarea ”manea politica”, pentru ca altfel nu poate fi numit tot circul asta electoral la PNLPDL.
Anuntul a fost facut intr-un comunicat de presa al PSD Piatra- Neamt:
”Organizația Municipală PSD Piatra-Neamț constată cu indignare modul tendențios și părtinitor în care o parte a presei nemțene a indus în eroare opinia publică referitor la modul în care consilierii locali ai PSD și-au exprimat votul asupra hotărârii ce avea ca obiect modificarea tarifelor practicate de S.C. Parking S.A. PSD Piatra-Neamț își precizează prin prezentul comunicat poziția publică referitoare la această chestiune.
Consilierii locali PSD întruniți în ședința ordinară din data de 24.11.2016 au respectat întrutotul avizul negativ al comisiei de specialitate la proiectul de hotărâre nr. 26 de pe ordinea de zi.
Din respect pentru cetățenii municipiului Piatra-Neamț, vă facem cunoscut că argumentele care au stat la baza votului negativ exercitat de grupul PSD din consiliul local Piatra-Neamț au la bază un studiu de impact a măsurii în sine precum și coeficienți financiar-contabili ai societății Parking S.A. pe care consilierii noștri i-au analizat în fundamentarea deciziei lor.
Pe cale de consecință, consilierii locali PSD din Consiliul Local Piatra-Neamț rămân fermi pe poziția exprimată în ședință. Votul ÎMPOTRIVA proiectului de hotărâre nr.26 din ședința ordinară din data de 24.11.2016 rămâne unul asumat și ireversibil. PSD Piatra-Neamț a reacționat astfel, ca urmare a faptului că inițiatorii proiectului (consilierii locali PNL) au încercat să obțină voturile necesare adoptării unei hotărâri de consiliu local a cărei fundamentare nu reprezintă altceva decât o acțiune politică, propagandistică și populistă, o manevră prin care minoritatea PNL din consiliul local Piatra-Neamț și primarul Dragoș Chitic au încercat să-i manipuleze pe locuitorii municipiului Piatra-Neamț din dorința subiectivă de a obține capital electoral și voturi la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016. PSD Piatra-Neamț se opune unor astfel de practici.
Preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene, a organizat o teleconferinţă cu o parte dintre consilierii locali PSD din consiliul local al municipiului Piatra-Neamţ şi au căzut de comun acord cu demersul de realizare a unei analize financiare pentru a se vedea dacă reducerile propuse sunt sustenabile pentru că nu trebuie să vedem societăți ale primăriei în faliment.
În urma acestei analize financiare propunerea PSD este să reducem prețul la parcări nu cu 30% ci cu 60% dacă măsura este sustenabilă din punct de vedere financiar și să se aplice pentru toate parcările din Piatra-Neamț, nu doar la cele administrate de Parking.
Din analiza experților independenți consultați de către consilierii locali PSD înaintea votului, rezultă că Parking S.A. poate suporta financiar o reducere a tarifului la parcare de 60% și nu de 30%, cât au propus consilierii liberali. Bineînțeles că reducerea tarifului la parcare cu 60% este sustenabilă în contextul unor măsuri de eficientizare și reorienatre a managementului Parking S.A.
Drept urmare, PSD Piatra-Neamț este în măsură să comunice pietrenilor faptul că reprezentanții PSD în consiliul local vor iniția procedura de organizare a unei ședințe extraordinare de consiliu local în care vom supune spre aprobare reducerea tarifului la parcare cu 60% iar consilierii PSD vor solicita, ulterior votului pe care și-l vor exprima, membrilor CA și AGA ai S.C. Parking S.A., conceperea unui plan de management performant, reducerea cheltuielilor inutile și eficientizarea activității societății.
PSD Piatra-Neamț nu va accepta ca interesul pietrenilor să fie manipulat de interese politice și de grup. Consilierii locali ai PSD din consiliul local Piatra-Neamț își propun ca prin măsura pe care o vor adopta să slujească pietrenii, bunăstării acestora și nu a unui tonomat electoral care nu-și propune altceva decât obținerea prin orice mijloace de capital electoral”, se arata in comunicatul de presa semnat de Președintele executiv PSD Piatra-Neamț Ec. Emilia ARCAN
Ionut CORFU
Scrie cate mizerii vrei, PNL-ul tot nu-ti da bani.
Esti penibil cu articolul tau de psd-is nenorocit