PNL Neamt a transmis astazi presei, listele cu candidatii de pe locurile eligibile la Senat si la Camera Deputatilor. Pentru Senat, deschide lista tot senatorul Eugen Tapu Nazare, iar pentru Camera Deputatilor, lista este deschisa de deputatul Mugur Cozmanciuc. Desi se vorbea ca pe un loc eligibil la deputati va fi si prefectul George Lazar, acesta nu a fost prins in primele 3 locuri.

In schimb, pe locul 3 la Camera Deputatilor, figureaza o deputata de Teleorman. Mara Daniela Calista (foto jos) a intrat in Parlament la 28 de ani, pe listele PNL Teleorman. Potrivit digi24.ro, la vremea respectiva tanara deputata declara că este membră a PNL de șapte ani și că este mai bine pregătită decât oricare alt deputat aflat la primul mandat. A fost șefă de cabinet pentru Bogdan Olteanu, consilier parlamentar pentru ex-președintele PNL Alina Gorghiu și consilier personal pentru fostul premier Dacian Cioloș, iar o perioadă a făcut parte și din CA al Oil Terminal Constanța și al Loteriei Române. Din declarația de avere depusă la începutul mandatului reiese că nu are proprietăți imobiliare, mașină, bijuterii și conturi, iar veniturile salariale au fost puțin peste 31.000 lei, la care s-a adăugat o donație de 40.000 lei. Ceea ce nu a împiedicat-o să contribuie la campania electorală a PNL cu suma de 63.000 lei.

Iata comunicatul de presa transmis de PNL Neamt: Membrii Comitetului Director Județean s-au reunit în ședință pentru a decide lista candidaților susținuți de echipa PNL Neamț la alegerile parlamentare din luna decembrie.

În urma votului, exprimat în unanimitate, candidații sunt următorii:

Senat:

  • Eugen Țapu Nazare
  • Constantin Teodorescu

Camera Deputaților:

  • Mugur Cozmanciuc
  • Laurențiu Leoreanu
  • Mara Calista – unul dintre cei mai activi deputați din Camera Deputaților

”Le mulțumesc colegilor din echipa PNL Neamț pentru votul de încredere pe care mi l-au acordat, din nou, pentru a deschide lista la Camera Deputaților. Este o onoare, dar, așa cum bine știm, și o mare responsabilitate să reprezinți interesele cetățenilor în una dintre cele mai importante instituții ale statului român. Îi am alături pe colegii mei, care au dovedit că sunt dedicați interesului public și au avut o activitate intensă în Parlamentul României. Vreau să îi asigur pe nemțeni că vom continua să ne punem în slujba oamenilor și a comunităților toată cunoașterea, munca și energia pentru a continua dezvoltarea județului nostru. Vom susține măsurile Guvernului PNL din Parlamentul României și am încredere că vom avea susținerea necesară pentru a avea o majoritate parlamentară, care să înțeleagă importanța programului liberal de guvernare, care va aduce bunăstare și dezvoltare în județul Neamț și în regiunea Moldovei”, a declarat președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc.

De asemenea, conducerea PNL Neamț a decis, cu vot exprimat în unanimitate, că Andrei Carabelea este președintele interimar al organizației PNL Piatra Neamț, iar Eugen Țapu Nazare este președintele interimar al organizației PNL Târgu Neamț.

Lista candidaților PNL Neamț urmează să fie validată de forul de conducere al Partidului Național Liberal.

Ionut CORFU

Loading...
DISTRIBUIȚI

2 COMENTARII

  1. Parlamentarele ca spranghelul.
    Pleci din Romania in Germania , culegi sparanghel 30 zile si vii acasa in Romania.
    Pleci din Teleorman in Neamt, promiti multe si marunte, culegi voturi si te intorci in parlamentul Romaniei. Totusi sa remarcam ca oamenii din primul scenariu nu mint pe nimeni, muncesc cinstit pt un ban si au tot respectul meu pe cand despre cei din scenariul doi ….scarba si lehamite. Cu exceptia literelor din siglele partidelor sesizati vreo alta diferenta?

  2. Nu cred ca este vreo diferenta.De ce trebuie sa vina din alt judet ca sa candideze pe listele din Neamt? Parca ar fi Razvan Cuc la primaria Piatra Neamt, cam izbitoare asemanarea.

Lasă un răspuns la Un anti PSD, dar vad ca si anti PNL Renunțați la răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.