PNL Neamț reacționează după ce tvmneamt.ro a dezvăluit că noul director Apaserv, companie din subordinea CJ Neamț (președinte- Ion Asaftei), a luat în primire funcția, cu un salariu dublu față de cel al fostului director, în cuantum de 21.000 de lei net (36.000 de lei brut). ”Noul director APASERV Neamț, prietenul preşedintelui PSD, Vasilică Harpa, plătit mai bine decât președintele României. 7.000 de euro lunar pentru Vlad Angheluță, omul de casă al lui Vasilică Harpa”, transmit liberalii într-un comunicat de presă.
PNL Neamț: Politica păguboasă a PSD Neamț continuă fără rușine. Compania care furnizează servicii de apă în județul Neamț, APASERV, controlată de Consiliul Județean, aflat la mâna șefului PSD, Vasilică Harpa, este în pragul falimentului.
De ani de zile, această companie, girată de PSD, întâi sub conducerea condamnatului penal, Ionel Arsene, iar acum a lui Vasilică Harpa, nu a făcut absolut nimic pentru a rezolva problemele rețelei de apă din județul Neamț. Cu peste 70% pierderi de apă, cauzate de rețelele învechite și erodate, ApaServ a ținut și ține orașe întregi fără apă, nu o zi, două, ci săptămâni întregi. Numai anul trecut, pierderile companiei APASERV au însumat nici mai mult, nici mai puțin de 4 milioane de euro.
Cu toate acestea, noul director interimar, în persoana domnului Vlad Angheluță, a ales ca prima măsură pe care o va lua în companie, în ciuda deficitului de milioane de euro și a stării dezastroase în care se află rețeaua de apă, să fie dublarea propriului salariu. În acest moment, salariul directorului APASERV Neamț, confirmat de acesta public, este de 36.000 de lei brut, adică mai bine de 7.000 de euro pe lună. Un venit care îl depășește pe cel al premierului țării și chiar pe cel al președintelui României, care se mulțumește cu suma de aproximativ 25.000 de lei lunar.
Vlad Angheluță, prieten foarte apropiat al președintelui PSD Neamț, Vasilică Harpa, tovarăș de chermeze și de taifasuri la Belvedere, ia locul altui exponent al politicii nepotiste PSD, Bogdan Mușat, pus la directoratul APASERV de Ionel Arsene, la recomandarea cumătrului Ginel Vlasie, căruia Mușat îi fusese angajat. Așa se face politică în PSD, printre prieteni, cu salarii de 7.000 de euro, în timp ce nemțenii muncesc cu greu pentru a le pune mâncare pe masă copiilor.
Cum puteți, domnule Vasilică Harpa, să mai priviți oamenii în ochi și să le îndrugați minciuni despre politica social-democrată, despre sprijin și despre creșteri salariale, când prietenul dumneavoastră cel mai bun, la nici o săptămână de la preluarea funcției, câștigă într-o lună cât câștigă unii români în aproape un an?
Cum puteți să le vorbiți pesionarilor din județul Neamț, persoanelor cu un salariu mediu între 2.000 și 4.000 de lei lunar, care trăiesc cu povara zilei de mâine pe umeri, elevilor care fac performanță la noi în județ și primesc alocații cu care nu își pot cumpăra nici un prânz ca cele pe care le savurați dumneavoastră cu prietenul Vlad Angheluță, confortabil instalat în fotoliul companiei falimentare APASERV?
Cu ce au greșit toți acești oameni, toți nemțenii care au avut ghinionul de a nu face parte din cercul dumneavostră de apropiați și acoliți, care se lăfăie pe salarii astronomice, în timp ce nemțenii muncesc pe rupte pentru o leafă la limita existenței?
Sunteți mândru, domnule Harpa, că v-ați pus oamenii bine, că ați împânzit APASERV de oameni de casă ai PSD-ului în toate structurile administrative, în AGA și în CA și vă împărțiți banii județului, în timp ce compania APASERV acumulează pierderi de milioane de euro?
Aceasta este adevărata față a politicii PSD. Nu pentru oameni, nu pentru județul Neamț, ci numai pentru ei. Din păcate, în paguba noastră, a tuturor. În timp ce nemțenii muncesc de dimineață până seara pentru un salariu modest, pe care îl drămuiesc o lună întreagă cum știu ei, pentru a se descurca, iar când ajung acasă, nu se pot bucura nici măcar de o baie, pentru că apa curentă a devenit un lux în județul nostru, la APASERV se împart bani grei între oamenii de casă ai PSD. Fără rușine, fără a da dovadă de un minim interes față de situația nemțenilor și fără nicio competență în domeniu, acești oameni își împart între ei sume imense și fac asta de ani de zile, fără a-i trage nimeni la răspundere.
Până când, domnule președinte PSD Neamț? Câtă impertinență, indolență și lipsă de respect să mai îndurăm, domnule Vasilică Harpa?
APASERV trebuie curățată de pesediști și reabilitată, cu oameni competenți, plătiți în raport cu munca și rezultatele pe care le livrează. APASERV trebuie să înceteze să mai fie mașina de spălat bani a PSD. PSD trebuie să plece de la conducerea Consiliului Județean Neamț. Dacă nu acum, la vot, în 2024, nemțenii trebuie să își revendice drepturile! Rușine, APASERV, rușine PSD! Echipa de comunicare a PNL Neamț
I.C. (sursa foto- PNL Neamț)
Astia trebuie legati si dati peste o creanga urgenttttt…..,hoti ,ipocriti ,mizerabi ,aroganti si nesimtiti…..
Sunt de aceeași părere! Fac legea cum vor ei !