Administratie
Citit de: 25 ori

Podul de la Piața Centrală, prăbușit anul trecut, mai așteaptă 18 luni

Amenzi de 200.000 de lei aplicate de ITM Neamț în luna mai
George Lazăr (PNL), anunțul momentului: Pod nou la Luțca în cel mai scurt timp, cu sprijinul premierului Ciucă

Podul de la Piata Centrala din Piatra Neamt, va fi reabilitat peste 18 luni (un an și jumatate), transmite Primaria Piatra Neamt intr-un comunicat de presa. 18 luni este termenul de finalizare a lucrarilor pe tronsonul Bulevardul 9 Mai – strada Dimitrie Leonida, în care sunt prinse si lucrarile la podul din care o parte s-a prabusit în luna august 2021. ”Podul din zona Pieței Centrale, construit în anul 1965, este inclus în proiectul de regenerare a coridorului de mobilitate Bulevardul 9 Mai – strada Dimitrie Leonida. Vor fi efectuate reparații la nivelul infrastructurii, cu mortar armat de înaltă rezistență. De asemenea, va fi refăcută calea podului existent, aceasta fiind amenajată pentru a asigura o lățime corespunzătoare pentru 3 benzi de circulație și un trotuar cu lățimea de 2 metri.

Pe lângă reabilitarea acestui pod, va fi construit unul nou, care va avea o bandă de circulație și un trotuar de 2 metri. Contractul de execuție a fost semnat pe 3 iunie, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat astăzi. Lucrările pe întregul tronson vor fi finalizate până la încheierea termenului de 18 luni. Finanțarea este realizată din fonduri europene”, se arata in comunicatul primariei.

Ionut CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: mai așteaptă 18 luni, Podul de la Piața Centrală, prăbușit anul trecut
Articolul anterior
Amenzi de 200.000 de lei aplicate de ITM Neamț în luna mai
Articolul următor
George Lazăr (PNL), anunțul momentului: Pod nou la Luțca în cel mai scurt timp, cu sprijinul premierului Ciucă

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed