AdministratieLocal
Citit de: 0 ori

Poiana Teiului ar putea fi prima comună din Neamț cu 100% drumuri asfaltate

Peste 20 de incendii de vegetație în Neamț, sambătă și duminică: sute de hectare de teren pârjolite
Părintele Calistrat, despre avorturi și ”decreței”: ”Ceaușescu va lua plată de la Domnul pentru acest mare dar al nașterii de fii”

Comuna Poiana Teiului este pe cale sa devina prima comuna din judetul Neamt, cu drumuri asfaltate in proportie de 100%. In prezent, sunt asfaltate sau betonate 80% dintre drumurile satesti sau comunale.

In 2019, s-au demarat prin PNDL II lucrari pe 15 drumuri satesti, iar in 2021 s-a facut receptia acestora. Proiectele pentru cele 15 drumuri au fost complexe, si nu s-a prevazut doar asfaltarea, ci s-au consolidat maluri si s-au regularizat cursurile de apa cu gabioane, astfel incat drumurile sa nu mai fie deteriorate. Unul dintre aceste drumuri este in satul Galu si era extrem de greu accesibil pentru cel putin 20 de familii cu tot cu copii.

In total, lucrarile au cuprins peste 6 km de drumuri si au costat aproximativ 5 milioane de lei. Astfel, au mai ramas de reabilitat 20% dintre drumurile locale din Poiana Teiului.

Cu bani de la bugetul local urmeaza sa se mai modernizeze 2 drumuri satesti, toate prevazute cu gabioane, in valoare de peste 6 milioane de lei. Pana acum, au fost facute cu fonduri din bugetul local, 8 drumuri, in lungime totala de aproximativ 6 km.

Asfaltarea drumurilor  reprezintă o componentă esențială pentru o comunitate moderna prin îmbunătățirea calității vieții locuitorilor, prin accesul la o infrastructură modernă. Modernizarea rețelei de drumuri comunale a constituit permenent un obiectiv prioritar pentru administrația locală, iar impreuna cu aparatul de specialitate din primarie am înțeles că o localitate modernă, europeană, are nevoie de dezvoltarea continuă a infrastructurii rutiere și de transport. S-au făcut eforturi pentru inițierea, executarea și finanțarea proiectelor de asfaltare derulate în comuna noastră atât prin bugetul local cât și prin accesarea de finanțări nerambursabile prin programe naționale de dezvoltare.

Astăzi, comuna Poiana Teiului se bucură de o rețea de drumuri comunale și sătești asfaltate în proproție de 80%, iar preocuparea noastră consta în implementarea de noi proiecte pentru modernizarea și extinderea continuă a acesteia”, spune primărița Ana Ancuța.

 

 Faza finala a asfaltarilor din Poiana Teiului, prin care se va ajunge la 100% drumuri asfaltate, este prevazuta a se realiza prin Programul ”Anghel Saligny”. Este vorba despre 28 de sectoare de drumuri satesti ce urmeaza a intra in reparatii, costurile fiind in valoare de peste 7 milioane de lei. Proiectul a trecut de faza de selectie, fiind acum in faza obtinerii finantarii. Daca nu vor aparea situatii neprevazute, lucrarile ar trebui sa inceapa in 2023 si sa se finalizeze in 2024.

In prezent, 80% din crumuri comunale si satesti sunt asfaltate sau betonate. Din cauza reliefului specific zonei, cele mai multe dintre ele sunt pe langa cursurile unor paraie si au trebuit prevazute cu ziduri de sprijin sau gabioane. ” Primarul, Consiliul Local și aparatul de specialitate lucrează în continuare la implementarea proiectelor pentru drumurile rămase neasfaltate.. Lucrăm la documentațiile tehnice pentru că pe lângă asfaltare, mai avem în vedere și construirea de rigole betonate sau, după caz, consolidarea drumurilor care sunt langa torenți. Ne pregătim din timp, pentru ca în momentul în care se deschid finanțările prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” să fim printre primii care îl accesează”, a mai precizat Ana Ancuța, primărița de la Poiana Teiului.

Ionut CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: Poiana Teiului ar putea fi prima comună din Neamț cu 100% drumuri asfaltate
Articolul anterior
Peste 20 de incendii de vegetație în Neamț, sambătă și duminică: sute de hectare de teren pârjolite
Articolul următor
Părintele Calistrat, despre avorturi și ”decreței”: ”Ceaușescu va lua plată de la Domnul pentru acest mare dar al nașterii de fii”

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed