Ieri a fost din nou sedinta de Consiliu Local la Poiana Teiului. Aceasta a fost una extraordinara (primarita a ajuns sa convoace sedinte aproape saptamanal), iar lucrarile s-au desfasurat in prezenta lui Gheorghe Acatrinei (sef Serviciu Juridic la Prefectura Neamt), dupa ce sedintele din ultimul timp au fost transformate de primarita si de secretara comunei in adevarate circuri, cu tipete si amenintari la adresa consilierilor locali.

Nu se stie daca Acatrinei a fost chemat sau trimis, nici ce rol a jucat in sedinta de ieri, atitutinea lui semanand mai mult cu a unui gardian, fiind in mod clar de partea primaritei PSD. El si-a permis imediat dupa ce s-a asezat in fata consilierilor sa le atraga atentia acestora ca exista posibilitatea dizolvarii Consiliului Local, daca lucrurile nu se indreapta. Bine-nteles ca nu a reusit sa impresioneze pe nimeni, ba chiar viceprimarul Paul Enache, la sfarsitul sedintei i-a spus ca ”Spuneati ceva despre dizolvare Consiliului Local. Noi nu suntem masini de vot si daca se ajunge pana acolo, Dumnezeu va va rasplati, pentru ca nu ar fi un lucru rau.”

Gheorghe Acatrinei a dat dovada si de lipsa de respect, el intrand in sedinta dupa ce lucrarile incepusera, deranjand desfasurarea acestora, dupa cum se poate vedea si pe filmarea de mai jos. Acatrinei a intarziat pentru ca a mai zabovit un pic in biroul primaritei, poate de aici si ”maxima sa impartialitate”. Apropierea dintre cei doi s-a putut vedea pe parcursul sedintei, acestia avand dese schimburi de pareri prietenesti chiar daca erau in timpul unei sedinte de consiliu local, fara sa le pese ca deranjeaza.

Primarita Ana Ancuta a dat-o si de data asta in bara, pentru ca proiectul pentru salarii marite a fost respins cu 8 voturi contra, din 12 consilieri prezenti. Cei care au votat contra au explicat ca nu exista o organigrama, nu s-a facut niciun calcul bugetar si ca asa cum se intampla de fiecare data, documentele din spatele hotararii nu le-au fost transmise inainte de sedinta, asa cum este normal, pentru a putea fi studiate si pentru ca votul sa fie dat in cunostinta de cauza. Consilierii au mai aratat ca in proiectul de hotarare sunt si lucruri nefiresti, cum ar fi faptul ca unui angajat care munceste 8 ore i se micsoreaza salariul, iar altuia cu 4 ore de lucru i se mareste slariul, ajungand sa ia bani mai multi decat cel cu 8 ore: ”Ne-a chemat de patru ori pentru proiectul asta si niciodata nu ni s-au dat documentele cerute. Plus ca nu avem buget pentru asa ceva. Ce facem, luam banii de investitii ca sa-i dam la salarii? Se poate merge pe salariile vechi. Noi nu am fost votati ca sa ridicam mana la ordin”, a spus consilierul PNL, Constantin Gavrilut. Cu toate eforturile depuse, chiar si Gheorghe Acatrinei s-a pierdut in explicatii si in amanunte, in incercarea de a convinge pe consilieri sa voteze hotararea.

Primarita a fost informata oficial chiar in timpul sedintei de catre reprezentantul Prefecturii ca se pot da salariile in cuantumul prevazut de vechea lege. Ea s-a facut ca nu stie, desi i s-a spus acest lucru inca de la inceput, atat de catre contabila cat si de catre consilierii locali, lasand angajatii primariei fara salarii aproape o luna de zile.

Reamintim ca la Primaria Poiana Teiului domneste o stare de conflictuala intetinuta si pornita de catre primarita PSD Ana Ancuta, in scopul obtinerii puterii absolute in primarie. Din cauza acestor aspiratii, aceasta a ajuns sa piarda chiar si sprijinul propriilor consilieri locali PSD.

P.S. Desi scandalurile si neregulile de la Primaria Poiana Teiului au fost relatate pe larg de noi, inclusiv un vot falsificat, prefectul Vasile Panaite, cel care ar trebui sa fie ”garantul respectarii legii” a refuzat pana acum sa aiba vreo reactie pe marginea acestui subiect, totul pe considerente politice.

Inregistrarea sedintei din 30 august 2017:

https://www.youtube.com/watch?time_continue=7&v=W1zWCHcv8Ig

Ionut CORFU

2 COMENTARII

  1. Dle Corfu, chiar daca nu ar fi politic pus, cum vreti sa sanctioneze prefectul Panaite derapajele primaritei si secretarei de la Poiana Teiului cand acest are lucrari contractate pe firma sotiei in aceasta loclitate. Apropo, am primit informatia si am verificat – cica secretara nu ar fi titulara pe post si ar fi dat concurs la ANFP unde …a picat. Vedeti la concursuri, functii de conducere, arhiva.
    http://www.anfp.gov.ro/Concurs/64994

  2. Vizionând materialul audio-video , deși sunt multe de comentat, nu mă pot abține să nu amintesc celor mai mult sau mai puțin cunoscători ai zonei , că excluderea tronsonului de drum comunal – de la drumul național până la grădiniță/ afterschoo/ bibliotecă/ poștă/ notariat ( ca să nu mai amintim de locuitorii care folosesc acea parte) -este cel puțin injustă , dacă e să ne amintim de copiii care în lunile ploioase merg prin noroi cu cizme de cauciuc pentru a primi educație. Câți oameni trec zilnic pe cei aproape o sută de metri ,prin gropi și mocirlă? Oare nu putea fi înlocuită o porțiune de drum ,mai puțin circulată, cu acea zonă , din centrul comunei, pentru care se impune amenajarea urgentă? Să sperăm că până la viitoarele alegeri ulița va fi asfaltată, pentru că pe acolo se merge la secția de votare…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.