Un proiect extrem de ambitios (poate chiar unul dintre cele mai ambitioase proiecte din judetul Neamt) aflat in curs de finalizare, este prins in Raportul pentru anul 2021, al primarului orasului Targu Neamt, Daniel Harpa.
Este vorba despre zona de la poalele Cetatii Neamt, care in viziunea primarului este pe cale sa devina un pol de crestere de dezvoltare urbana.
Proiectul cuprinde mai multe obiective:
Infrastructura de agrement (amfiteatru) cu o valoare totala de peste 16 milioane de lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 15.309.891,16 lei, iar contribuția proprie din bugetul local este de doar 485.258,57 lei.
Conform raportului primarului Harpa, obiectivul general al proiectului îl reprezinta cresterea ocuparii forței de muncă în orasul Târgu-Neamț, prin dezvoltarea potențialului endogen, ca parte a strategiei teritoriale pentru zona Parc Cetate, care sa cuprinda reconversia regiunii aflate în declin, precum si sporirea accesibilității si dezvoltarea resurselor.
- Construirea unei infrastructuri de agrement prin: crearea, reabilitarea, modernizarea, amenajarea spațiilor verzi; realizarea de sisteme de irigații pentru spațiile verzi; dotare cu mobilier urban; crearea de facilități pentru agrement pe terenuri amenajate – zone speciale pentru sport, amfiteatru în aer liber; instalare Wi-Fi în spațiile publice;
- Realizarea de activitați de marketing si promovare turistica a infrastructurii de agrement.
Astfel, vor fi 688,91 mp spații verzi create, 23.190,87 mp spații verzi amenajate, 23.190,87 mp suprafață irigată, 982,06 mp alei de acces și trotuare realizate, 1387,75 mp amfiteatru creat, 1791 mp terenuri de sport create si echipamente pentru instalarea cu WI-FI în spatiile publice.
foto: stadiile lucrărilor
Bazin de înot didactic- Proiectul, aprobat spre finanțare de Compania Națională de Investiții (CNI) încă din legislatura trecută, a stagnat ani întregi din lipsa fondurilor. În noiembrie 2020 au început lucrările. Bazinul este amplasat în spatele stadionului. Primăria are obligaţia de a realiza racordurile la utilităţi, apă, canalizare şi gaz.
Suprastructura bazinului este din lemn, iar infrastructura din beton armat, acoperit cu tablă ondulată. Clădirea va fi compartimentată adecvat şi va avea la parter hol, patru grupuri sanitare, şase vestiare, două zone duşuri, centrală tratare aer, staţie filtrare apă, centrală termică, staţie tratare şi pompare apă, etc. La etaj va fi hol, plajă cu zonă încălzire, depozitare material didactic, grup sanitar, bazin, etc.
Noul bazin de înot este adresat elevilor şi după finalizarea lucrării va fi dat în administrare unei instituţii şcolare din oraş. Valoarea finanțării este 7.299.792,64 de lei, fără TVA, prin CNI
foto: stadiile lucrarilor
Modernizarea si reabilitarea Parcului Cetate. Potrivit datelor din raportul primarului Harpa, în luna februarie 2020 au început lucrările la prima parte a investiției – “Imprejmuire si reabilitare Parc Cetate”, cu finantare din bugetul local. Investitia s-a raportat la jumatatea din față a parcului. Proiectul a fost gândit ca un complex de servicii pentru o cât mai plăcută perecere a timpului liber si este finantat din bugetul local plus un credit de la BCR
Lucrări efectuate:
– Împrejmuire parc în lungime de 264 m
– Montare bănci din lemn, sculptate și poartă din lemn, ornamentală
-Amenajare alei pietonale în suprafață de 1457 mp
Pe jumatatea din spate există un al doilea proiect de investitii – “Modernizare si reabilitare zona Parc Cetate( inclusiv zona strand) – etapa a II- finanțare credit BCR
foto: stadiile lucrarilor
Ștrand– Aflat tot in perimetrul Parcului Cetate, este probabil proiectul cel mai asteptat de targnemteni si nu numai.
Lucrări executate : Două bazine- unul pt.adulți și unul pt.copii, montare de sisteme de filtrare, tratare și recirculare a apei pt.cele 2 bazine, bazin de compensare si camera tehnică, racordurile și legăturile aferente celor 2 bazine la rețeaua de alimentare cu apă și la rețeua de canalizare, grup sanitar racordat la canalizare, gard împrejmuitor care delimitează perimetrul ștrandului, construcții pentru alimentație publică cu caracter sezonier și spații pentru depozitarea dotărilor și a echipamentelor si unitate de alimentație publică pentru clienții amplasamentului
foto:stadiile lucrarilor
”În anul 2021 am făcut toate eforturile ce țin de administrația locală să ducem la bun sfârșit proiectele începute, urmărind un program investițional axat pe multiple direcții de acțiune. Astfel, am investit în infrastructura rutieră, sanitară, educațională, în spații verzi, agrement, cultură, servicii sociale, etc.
Am inițiat noi proiecte prioritare pentru comunitatea locală. Atragerea de fonduri europene în vederea dezvoltării orașului este unul din obiectivele principale ale Primăriei orașului Târgu-Neamț. Banii europeni constituie motorul dezvoltării, deoarece investițiile realizate contribuie la creșterea calității vieții, dezvoltă infrastructura necesară pentru cetățenii orașului, pentru investitori și turiști. Cu cât există mai mulți bani europeni atrași, cu atât există proiecte care schimbă fața unui oraș.
Am încercat să construim lucrurile pe termen lung și de calitate, indiferent de provocările sau greutățile întâmpinate. Acolo unde există perseverență și determinare, reușita trebuie să vină și ea la un moment dat.
Am depus proiecte pe toate domeniile, de unde să putem primi finanțare. Și am reușit!”, declară primarul Daniel Harpa.
I.C. (sursa: Raport de activitate al primarului Danile Harpa pentru anul 2021)