Cunoscutul politist nemtean Marius Coserariu, reactioneaza dupa demiterea considerata ilegala a fi de fapt o executie politica a sefului IPJ Neamt, comisarul șef Paul Tablan. Coserariu își exprima aprecierile pentru fostul lui șef, chiar daca acesta l-a sanctionat de doua ori, ultima oara chiar in acest an, și îl considera ”cel mai bun profesionist, un om in adevaratul sens al cuvantului”, parere pe care o impartasesc cei mai multi politisti din Neamt, spune politistul care activeaza la Tașca.
Totodata, Coserariu are un mesaj si pentru politicienii care incearca sa confiste toate institutiile importante din Romania: ”Rușine, politicieni! Ați distrus Poliția Română!”
”De 25 de ani port haina de polițist și doar în cadrul IPJ Neamț. De-a lungul timpului „am schimbat” o grămadă de șefi de inspectorat. N-am primit niciodată vreo sancțiune disciplinară, cu excepția a 2 atenționări venite chiar de la dl. Paul Tablan, ultima chiar în acest an. Ceea ce vreau să spun este că n-am contestat niciodată cele 2 măsuri și mi-am asumat consecințele. Cu toate acestea, consider că dl. Paul Tablan a fost CEL MAI BUN șef de inspectorat pe care l-a avut I. P. J. Neamț, cel puțin de când sunt eu în sistem.
Deși a fost singurul care m-a sancționat, îl consider cel mai bun profesionist, un foarte bun manager, un lider cu mintea luminată, un OM în adevăratul sens al cuvântului. Și vă spun că părerea mea vine de acolo de jos, din stradă și coincide cu părerea celor mulți.
În ciuda unor neajunsuri (de care vinovat se face sistemul putred), polițiștii din stradă regretă modul în care „a fost debarcat”. Nu întâmplător a fost cel mai longeviv inspector-șef. Păcat că politica își bagă nasul în treburile interne ale unor instituții precu cum Poliția, Jandarmeria, ISU, Școala, Biserica etc. Rușinos chiar.
Fără a avea pretenția de a vorbi în numele cuiva, vreau să-i mulțumesc domnului Paul Tablan pentru onoarea ca timp de aproape un deceniu, să-i fiu subordonat. Succes în activitate succesorului și m-aș bucura să rămână pe funcție cât mai mult timp, deoarece este un bun profesionist. Și încă un mesaj, deja celebru: Rușine, politicieni! Ați distrus Poliția Română!”, spune Marius Coserariu.
Pe timpul guvernarii PSD, ministrul de Interne Carmen Dan a trimis de 3 ori Corpul de Control la Piatra Neamt, cu scopul vadit de a-i gasi nod in papura lui Paul Tablan pentru a-l demite, acesta fiind numit pe functie in urma unui concurs. In locul lui urma să ajunga un ofiter obedient puterii politice de la vremea aceea. La un moment dat, nu mai putin de 18 chestori (generali) de politie au stat saptamani intregi in judetul Neamt, pentru a controla activitatea sefului Politiei Neamt.
In cele din urma, cum nici cercetarile disciplinare si nici presiunile de tip mafiot nu au dat rezultate, in ultima zi de guvernare PSD s-a apelat la o solutie absolut mișelească. Lui Paul Tablan i-a fost respinsa eliberarea unui nou certificat ORNISS, fara de care niciun ofiter nu-si poate desfasura activitatea in structurile operative, adica practic, ramane fara serviciu. Legea a fost in asa fel conceputa in ceea ce priveste respectivele certificate, incat prin intermediul ORNISS (Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat), orice politist din Romania poate fi executat la ordin. ORNISS nu este obligat sa justifice respingerea acordarii certificatului, nici macar in fata instantelor de judecata.
Ionut CORFU
Na, ca s-a destrămat cutuma !
Parca in poliție era ca la familiile regale. Postul odată primit era moștenit pana la a patra generație.
Am impresia ca dl. fost nu are moștenitorii, ca altfel …
Dar, ma rog, cam câți ani ar trebui sa rămână un șef de inspectorat in funcție ?
Oare un mandat de max. 5 ani nu ar fi de-ajuns?
Ca doar nu au fost numiți pe viața, sa devină baroni locali!
Zdrangalache aista de Coseraru se plimba prin toata tara pe la spectacole facand banuti faini. Da oare ceva taxe la buget ca tot fraierul de ruman ca pe la munca am auzit ca nu prea……..
Vă rog să verificați domnule… BACHELARD. Adevărul e că mă plimb cu folos prin toată țara și mă bucur de toată splendoarea ei, pe când alții cârcotesc de grija mea. Și… da. ANAF-ul poate să-mi verifice veniturile. Vă spun sigur că își termină treaba repede. Să mai știți că în timp ce unii stau prin crâșme, eu muncesc, iar în timpul liber fac ceea ce-mi place:mai scriu câte o carte, mai compun o melodie, mai învăț niște copii să cânte la chitară… nimicuri de astea. Ați înțeles ceva din comentariul meu!? Nu cred…
A fost cel mai competent Inspector Șef al IPJ,f.corect și un f bun manager!!!!
nu politicienii au distrus politia , parvenitilor !
voi ati distrus institutia , lingand clantele politicienilor , care v-au tolerat , v-au angajat de pe strazi si v-au scapat de sub control , lichelelor.
iesiti pe strazi , neispravitilor !
‘
„NU VA DATI DEMISIA !” , strigati pe vremea lui soric . acum , in acelasi mod penibil , tipati la politicieni .
sat fara caini , asta a ajuns politia . fara politicienii actuali , pe care-i pupati in bot , in particular , ati fi someri , toti , analfabeti funtionali , ce sunteti !
ati ajuns voi , neispravitilor , sa dati lectii de morala ? educati-va copiii intelopi , adunati-i de pe strazi , din baruri , ,luati-va drogatii si ascundeti-i .
va pricepeti la „folclor” si „folk” , manelistilor ?
stati in banca voastra , nu mai faceti zgomot , ca va faceti rau singuri , iresponsabililor . sunteti pleava societatii , nu elita !
voi ,impreuna cu magistratii , sunteti adevarata lume interlopa locala . la fel ca la Caracal .
Hehei maestre se pare ca nu esti singurul zdrangalau care musca mana care il hraneste. Da ma rog la cat de talentos am auzit ca ai fi ma mir ca nu am auzit de ce carti scrii………ha ha ha.
Cărțile mele se adresează celor inteligenți, ceea ce nu e cazul la matale. Înțelegi?
Ne poate spune cântărețul plimbăreț când mai lucrează la poliție dacă plimbă preutesele și chitara prin țară la diferite evenimente? Spunea nu demult că-i este rușine că este polițist, dă-ți demisia și plimbăți chitara pe unde vrei, dar nu pe banii noștri ,,talentatu-le”
Îți răspund eu la nelămuririle pe care le ai. În timpul liber fac ceea ce-mi place. În timp ce unii ( ca tine, de exemplu), stau prin crâșme, ori freacă menta prin moluri, eu ” plimb preutesele” pe la evenimente culturale, mare parte din ele având caracter caritabil. Iar în ceea ce privește munca mea, în aproape un sfert de secol am muncit cât 10 ca tine la un loc. Încă ceva: „TALENTATU-LE” nu se scrie așa. Se scrie fără cratimă. Cratimă e liniuța aia pe care tu ai folosit-o din cauza faptului că ai cam chiulit la orele de limba română. Sărbători fericite și… în anul care vine, să-ți dea Dumnezeu minte, că de prostie nu duci lipsă.