La data de 6 iulie, în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că fiica sa, de 20 de ani, a fost urcată cu forța într-o mașină de către fostul său concubin.

Cu ocazia deplasării la fața locului și în urma cercetărilor efectuate de polițiști a reieșit că, la data de 6 iulie a.c., în jurul orei 17.00, în timp ce o tânără de 20 de ani, din Ion Creangă se afla pe o stradă din localitate, împreună cu mama sa, o femeie de 44 de ani, în dreptul acestora a oprit un autoturism din care au coborât două persoane de sex masculin. Tânăra s-ar fi urcat de bunăvoie în autoturism cu cele două persoane, plecând spre municipiul Roman.

Ca reacție imediată, au fost mobilizate mai multe forțe în vederea depistării autoturismului în cauză cât și a celor trei persoane.

În baza activităților investigative realizate în cauză și cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției orașului Târgu Frumos, tânăra de 20 de ani, a fost identificată la locuința concubinului, un tânăr de 23 de ani, din localitatea Lungani, județul Iași.

Din discuțiile purtate cu aceasta a rezultat faptul că nu a fost victima vreunei infracțiuni, aceasta dorind să locuiască în continuare la domiciliul concubinului.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman.

sursa: IPJ Neamt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.