InfractionalInternationalLocalNational
Citit de: 1 ori

Polițiștii avertizează! Cele mai folosite metode prin care poți fi păcălit pe internet

Bărbat dispărut în drum spre magazin, căutat de polițiști
PMP Neamț încă respiră. Se încinge lupta pentru șefia organizației din Piatra- Neamț

Europol și Federația Europeană a Băncilor lansează o campanie de prevenire a celor mai întâlnite 7 tipuri de fraude în mediul online.

Centrul European Cybercrime, din cadrul EUROPOL (EC3), Federația Europeană a Băncilor și partenerii din sectoarele public și  privat lansează astăzi, 17 octombrie 2018, Campania de prevenire #CyberScams – Fraudele informatice, în cadrul  European Cyber Security Month – Luna Europeană a Securității Cibernetice, o serie de manifestări care se derulează anual în fiecare lună octombrie.

Poliția Română, prin Direcția de Combaterea Criminalității Organizate și Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității este partener în cadrul acestei campanii.

Pentru această campanie, au fost elaborate materiale de promovare ce includ informații și recomandări cu privire la cele mai întâlnite 7 tipuri de fraude în mediul online și cum pot fi acestea evitate:

Frauda ”Mesaj de la șef” –  CEO fraud: Vizând angajații autorizați să efectueze plați, autorul sună sau trimite un e-mail, pretinzând că este unul din managerii de top din companie și îi determină să plătească o factură falsă ori să efectueze un transfer din contul firmei.

Fraude cu facturi – Invoice fraud: O firmă este contactată de cineva care pretinde că este reprezentantul unui furnizor de bunuri/servicii legitim. Angajații cu atribuții de efectuare de plăți sunt determinați să plătească, pe viitor, facturi false în conturile autorilor.

Phishing/Smishing/Vishing: autorii te apelează telefonic, îți trimit un mesaj text (SMS) ori un e-mail, prin care te induc în eroare, pentru a-ți divulga date personale, financiare ori de securitate.

Website-uri bancare contrafăcute – Spoofed bank website fraud: Autorii folosesc mesaje de tip ”phishing” cu link-uri către site-uri bancare false.  Odată ce ai accesat link-ul, prin metode diverse, și se colectează ilegal datele personale și/sau bancare. Site-ul contrafăcut va arăta precum cel legitim pe care îl imită, cu foarte mici diferențe, deseori greu sesizabile.

Iubire prefacută – Romance scam: Autorii pretind că sunt îndragostiți și își doresc o relație cu potențiala victimă.  Deși debutează pe site-uri de întâlniri, sunt folosite conturi false de e-mail sau pe rețele sociale pentru menținerea contactului, câștigarea și exploatarea încrederii.

Furtul de date personale – Personal data theft: Autorii îți colectează nelegitim datele personale de pe rețele de socializare. Datele tale pot fi vândute altor infractori sau folosite pentru a-ți accesa conturile bancare, contracta împrumuturi ori derula afaceri ilegale în numele tau.

Fraude cu investiții și cumpărături online – Investment and online shopping scams: Autorii îți oferă oportunități ”speciale” de investiții cu profituri rapide… sau îți prezintă ”oferte-bombă” de ”chilipiruri” în mediul online.

Infractorii utilizează tehnicile de social engineering pentru a atinge mai multe scopuri: sa vă obțină datele personale, să vă pirateze conturile, să vă fure identitatea, să inițieze plăți ilicite în numele dvs. ori să vă convingă să faceți orice tip de activități împotriva propriului interes, precum transfer de bani ori divulgare de date.

Luna Europeană a Securității Cibernetice – The European Cyber Security Month (ECMS) este o campanie de conștientizare a Uniunii Europene care promovează securitatea în mediul online în rândul beneficiarilor persoane fizice și companii, evidențiind câteva măsuri simple pe care fiecare le poate lua pentru a-și proteja datele personale, financiare și profesionale.

(sursa: IPJ Neamt)

Distribuie știrea:

Etichete: Politistii avertizeaza! Cele mai folosite metode prin care poti fi pacalit pe internet
Articolul anterior
Bărbat dispărut în drum spre magazin, căutat de polițiști
Articolul următor
PMP Neamț încă respiră. Se încinge lupta pentru șefia organizației din Piatra- Neamț

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed