Politistii din Neamt care au fost dati afara din sistem in 2010 in urma disponibilizarilor decise de ministrul de Interne din Guvernul Boc, Traian Igas, se vor putea reintoarce in sistem. O parte dintre posturile care vor fi scoase la concurs pentru recrutare din sursă externă vor fi dedicate celor care doresc să se reîncadreze în MAI, , anunta ministrul de Interne, Carmen Dan.
”Am decis săptămâna aceasta ca o parte dintre posturile care vor fi scoase la concurs cu recrutare din sursă externă să fie dedicate celor care doresc să se reîncadreze în MAI, inclusiv celor disponibilizați în anul 2010.
Cred că este moral și corect să dăm această ocazie celor care au plecat atunci din sistem în urma unor decizii pe care nu doresc să le comentez acum, după atâția ani.
Știu că astfel de concursuri de reîncadrare au mai fost organizate în anul 2016 și nu toate posturile au fost ocupate, însă tot mai des primesc memorii, mesaje si solicitări din partea foștilor angajați că sunt interesați să revină în MAI. Știu la fel de bine că ministerul are nevoie de experiența acestor oameni.
De aceea, am cerut echipei mele să-mi prezinte o estimare a angajaților care sunt interesați să participe la aceste concursuri pentru a putea decide numărul de posturi pe care să le destinăm reîncadrărilor in sistem.”
In anul 2010, 18.000 de politisti din toata tara au fost indisponibilizati din motive economice, fapt care a starnit revolta in sistem dar care are chiar si astazi repercusiuni grave.
Ionut CORFU