Local
Citit de: 13 ori

Polițistul Cănărău, ispitit de o femeie. Prinsă la volan cu 3 la mie alcoolemie, a vrut să scape cu o șpagă

Primăria P. Neamț: încep lucrările la stadion, în vederea omologării pentru Liga 2
La ce să fii atent când cumperi prelungitoare electrice?

O femeie de 52 de ani din Roman, a încercat să-l ispitească pe cunoscutul polițist Ioan Cănărăru, însă, după cum era de așteptat, nu și-a ales deloc bine omul, alegându-se în schimb cu un dosar penal. Femeia a vrut să-l mituiască pe Cănărău, după ce a fost prinsă beată criță la volan.

Faptele s-au petrecut sâmbătă, 17 iunie, însă cazul a ieșit la iveală abia astăzi, întrucât șefii IPJ Neamț nu au avut timp să-l mediatizeze. Conform Sindicatului Europol, mașina condusă de femeie a fost trasă pe dreapta în jurul orelor 18:45, după un apel la 112 al unui pompier ISU, care a reclamat că autoturismul circulă cam pe 3 cărări. Echipajul format din polițist și un jandarm a ajuns-o din urmă și a oprit-o pe femeia- pericol public, care avea o alcoolemie 1,43 la mie în aerul expirat, adică peste 3 la mie în sânge. Dându-și seama că a comis-o grav, conducătoarea auto i-a oferit lui Cănărău câteva sute de lei, pentru ca acesta să treacă cu vederea abaterea penală. Pentru că totul a fost filmat cu bodycam-ul, polițistul și-a anunțat imediat superiorii, pe numele femeii fiind întocmit dosar penal pentru dare de mită, pe lângă dosarul penal pentru conducere în stare de ebrietate.

Un agent de poliție a refuzat mita oferită de către o persoană care a condus un autovehicul cu o îmbibație alcoolică în aerul expirat de 1,43 MG/L.
S-a întâmplat în Roman, acum câteva zile, când polițistul Cănărău Ioan patrula prin municipiu însoțit de un jandarm.
Un pompier aflat în timpul liber a sunat la 112 sesizând că o mașină circulă haotic și că e posibil ca șoferul să fie băut.
Patrula auto a plecat imediat în urmărirea mașinii.
La volan se afla o femeie care a încercat să-i ofere bani polițistului însă acesta a refuzat și și-a anunțat superiorii. Un polițist cu care ne mândrim, Cănărău Ioan”, transmite Sindicatul Europol.
Vezi și:

Victorie zdrobitoare în instanță, a polițistului Cănărău împotriva Poliției Neamț. Fișe de evaluare anulate de judecători

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: a vrut să scape cu o șpagă, ispitit de o femeie. Prinsă la volan cu 3 la mie alcoolemie, Polițistul Cănărău
Articolul anterior
Primăria P. Neamț: încep lucrările la stadion, în vederea omologării pentru Liga 2
Articolul următor
La ce să fii atent când cumperi prelungitoare electrice?

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed