Pompierii au slavat un cal ramas blocat intr-un put betonat
Marți, 30.08.2016 la ora 19:03, Dispeceratul ISU-Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că în localitatea Pildești din comuna Cordun, un cal a căzut și a rămas blocat într-un puț betonat, cu adâncimea de aproximativ doi metri. La locul producerii evenimentului s-au deplasat şase subofiţeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, de capacitate medie. Pompierii salvatori au acționat pentru degajarea calului din puțul în care acesta căzuse. În urma intervenției, calul a fost salvat.
Tot ieri, Dispeceratul ISU-Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, despre izbucnirea unui incendiu de vegetație uscată în anexa Văleni din municipiul Piatra Neamț. La locul intervenției s-au deplasat 4 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de pompieri Piatra Neamț cu o autospecială de lucru cu apă și spumă.
Pompierii au lichidat incendiul, în urma căruia au ars cca. 7000 mp de vegetație uscată. Cauza probabilă a incendiului: foc deschis în spații deschise.
Ionut CORFU
sursa: ISU Neamt