Pompierii nemțeni vor primi simbolul onoarei, vitejiei şi al gloriei militare – drapelul de luptă al unităţii.

Ceremonia militară de înmânare a Drapelului de luptă Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului Neamț se va desfăşura în data de 09 octombrie 2016, începând cu ora 11.00, în Piaţa Ștefan cel Mare din municipiul Piatra Neamț.

    Acordarea drapelului de luptă s-a făcut prin Decret al Preşedintelui României, nr. 391 din 07.04.2016, publicat în Monitorul Oficial al României partea I nr. 276 din 12 Aprilie 2016.
Loading...

El reprezintă trecutul, prezentul şi viitorul ţării şi este emblema fiinţării şi funcţionării unităţii militare, simbol către care se îndreaptă aspiraţiile tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea, îşi îndeplinesc misiunile şi luptă sub faldurile sale

        Fiecare Drapel de luptă are elemente de identificare proprii, în sensul că, în cele patru colţuri ale flamurii sunt brodate cu fir aurit, cununi cu două ramuri de stejar care au în interiorul lor semnul de armă, iar pe placa ce susţine acvila cruciată şi pe inelul de pe hampă este inscripţionat numele unităţii

Pentru orice unitate militară, momentul primirii drapelului de luptă este unul unic, pentru orice pompier militar este un sentiment măreţ care se trăieşte o dată în viaţă, este recunoaşterea faptului că efortul şi munca depuse zi de zi în lupta cu situaţiile de urgenţă nu sunt în zadar.

Pompierii militari nemțeni vă aşteaptă alături de ei la ceremonia de înmânare a Drapelului de luptă!

Ionut CORFU

sursa: ISU Neamt

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ