Primarul Dragos Chitic a reactionat in urma cu scurt timp pe contul lui de facebook dupa ce presa locala a anuntat ca de maine (4 octombrie) Troleibuzul SA își suspenda complet activitatea pe termen nelimitat. Cum era de asteptat, Chitic arunca vina in curtea CJ Neamt, desi deznodamantul la care asistam astazi era previzibil imediat dupa ce Guvernul a interzis CJ Neamt sa mai suporte subventiile catre Troleibuzul, aceasta obligatie cazand in sarcina primariilor unde Troleibuzul are trasee (Piatra- Neamt, Gircina, Alexandru Cel Bun, Dumbrava Rosie, Savinesti si Roznov). Judetul Neamt si judetul Arad ramasesera singurele judete din Romania in care CJ Neamt platea pentru serviciile de transport in comun, desi de ele beneficiau doar 6 UAT-uri din 84.

Dragos Chitic spune ca a aflat din presa de decizia Consiliului de Administratie a Troleibuzul SA si ca primariile nu au fost informate. ”Am aflat si eu cu stupoare, din presa locala, ca Troleibuzul a decis astazi suspendarea transportului public de persoane pe traseele pe care opereaza incepand, culmea, de maine 4 octombrie. Este incredibil cum societatea Consiliului Judetean isi bate joc de locuitorii din 6 localitati (Alexandru Cel Bun, Dumbrava Roșie, Gîrcina, Săvinești , Roznov și Piatra Neamț), membre ale ADI Urbtrans, luand o decizie inumana si fara sa o comunice primariilor celor sase localitati. Reamintesc ca Troleibuzul SA este o societate a Consiliului Judetean Neamt institutie care detine 97.84% din actiuni si care a dus propria societate in prag de colaps financiar, avand nevoie de peste 800.000 de lei lunar din bani publici ca sa poata functiona, bani care erau, pana in urma cu trei luni, platiti de Consiliul Judetean.

Desi conducerea Troleibuzul a incercat in nenumarate randuri sa poarte discutii cu ADI Urbtrans pentru a se gasi o cale de remediere a situatiei, reprezentantii Asociatiei au refuzat de fiecare data sa participe la discutii, lasand loc unor speculatii potrivit carora ADI Urbtrans ar face jocurile unei companii de transport private. O alta ipoteza este ca la ordin politic, ADI Urbtrans si-a dorit sa se ajunga la situatia actuala, pentru a furniza munitie PNL contra PSD, in batalia electorala din pragul alegerilor prezidentiale.

Acum, Dragos Chitic anunta ca pentru maine este deja programata o intalnire de urgenta cu conducerea ADI Urbtrans pentru a se asigura transportul in comun. O alternativa ar putea fi un privat sau mai multi. Deci de data asta, cei de la ADI Urbtrans au fost extrem de receptivi. ”Am discutat telefonic in aceasta seara cu presedintele ADI Urbtrans, domnul Ion Rotaru si cu directorul general Urbtrans si am solicitat o intrunire de urgenta a primarilor celor sase localitati membre ale ADI Urbtrans pentru a lua decizii in vederea corectarii situatiei si asigurarii transportul public de persoane in aceste localitati. Daca Troleibuzul nu mai opereaza incepand de maine, in Piatra Neamt se va circula totusi cu transportul in comun asigurat de firmele private, pe traseele pe care le au contractate, dar in zonele limitrofe si celelalte cinci localitati mentionate de maine nu va mai fi transport public de persoane ( eventual doar cursele de tranzit din alte localitati).

Potrivit primarului Chitic, decizia de a se intrerupe activitatea Troleibuzul este una aberanta si ea trebuia anuntata cu 90 de zile inainte. Edilul solicita celor responsabili sa-si dea demisia daca nu pot gasi o rezolvare. ”Este o decizie aberanta( nu poti lua o astfel de decizie de azi pe maine si nici sa nu o comunici), a membrilor Consiliului de Administratie pusi pe functie de Consiliul Judetean Neamt cu repercusiuni grave asupra populatiei si cu posibile raspunderi legale. Conform contractului dintre Troleibuzul si ADI Urbtrans o decizie de acest gen trebuie anuntata cu 90 de zile inainte.
Ma voi implica personal si ma voi bate pentru rezolvarea acestei probleme in cel mai scurt timp. Solicit celor vinovati de aceasta situatie sa ofere explicatii publice, sa rezolve problema sau, daca nu sunt in stare, sa-si dea demisia”, a incheiat Dragos Chitic.

Ionut CORFU

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.