Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, are de primit un colet de la ofițerul IPJ Neamț, Vitalie Josanu, destituit recent din Poliție, pe motiv că activitatea lui sindicală ar fi adus atingere imaginii Poliției Române. În anul 2015, Josanu a fost recompensat cu insigna Emblema Poliției Române pentru cercetare științifică. Acum, ofițerul destituit pentru delict de opinie, anunță că i-a trimis distincția înapoi ministrului Predoiu, ”pentru că această insignă s-a transformat într-o tinichea”. ”Așa cum am anunțat public, în ajun de Ziua Poliției Române, am restituit ministrului afacerilor interne, insigna Emblema Poliției Române, primită în anul 2015.
Acum Ministerul Afacerilor Interne, sub portofoliul ministrului Predoiu, marchează un derapaj periculos de la principiile fundamentale ale unei societăți democratice, prin suprimarea libertății de exprimare a liderilor de sindicat din Poliția Română.
De aceea, în semn de protest, returnez această insignă, tocmai pentru că nu mai reprezintă instituția față de care am fost întotdeauna atașat”, scrie Vitalie Josanu pe pagina de facebook a Sindicatului Polițiștilor ”Diamantul”.
Iată și mesajul transmis către Predoiu odată cu insigna:
Ionuț CORFU