Sintagma din titlu, ”Prefectul PSD de Piatra Neamț”, nu este o greșeală ci exprimă realitatea. Prefectul PSD Adrian Niță, ajuns pe funcție cu sprijinul infractorului fugar Ionel Arsene, pare să fi uitat că este reprezentantul guvernului în tot județul, și de o bună bucată de vreme, e țintit numai pe Piatra Neamț, unde visează să ajungă primar în 2024, așa că este într-o permanentă răfuială cu primarul Carabelea. Temele alese pentru criticile infantile, sunt stâlpii de la semafoare, bordurile sau pavelele de prin oraș, și alte asemenea găinării. Zilele trecute s-a regizat chiar și o criză a apei pe o stradă din Piatra Neamț, iar Niță a pozat în îngerul salvator.

Recent, Niță a descoperit că Apaserv, companie despre care nu a scos un cuvințel când era pe funcție tătucul Arsene, pierde mizerii prin rețeaua de canalizare, mizerii care ajung în albia pârâului Cuiejdi. Problema e veche de vreo 20 de ani, dar prefectul PSD de Piatra Neamț a văzut-o acum. Desigur, în viziunea lui Niță, vinovat e primarul. Și ar mai fi un vinovat: Publiserv. Niță a fost director la Publiserv (sinecură obținută pe filieră PSD), dar era preocupat cu premele de zeci de mii de lei pe care și le-a acordat ilegal, iar instanța l-a obligat să dea banii înapoi. Acum, vajnicul prefect PSD s-a apucat să traseze sarcini către primărie, pe model Soroceanu când era prefect PSD și primar era Chitic. Și atunci, primăria era vinovată orice, chiar și de încălzirea globală. Sfătuitori incapabili și atunci și acum.

În timp ce Niță e în campanie electorală prin Piatra Neamț, la Prefectură, unde abia ai loc să arunci un ac printre angajați sinecuriști și beizadele, e liniște și pace, cu excepția cazurilor când instituția e folosită în războaie politice, cum a fost în cazul mutării copiilor de la școala 5. Din când în când, prefectul mai face câte o ședintă și transmite câte un comunicat despre o vulpe turbată sau nu mistreț cu pestă porcină. Asta, deși in județ sunt probleme foarte grave. De exemplu la Roman, unde Apaserv dă apă cu porția, sau la Nemțișor, unde de aproape un an de zile, oamenii nu mai au apă la robinete. Mai este problema podului de la Luțca, ctitorie a lui Arsene, problema podului de la Girov și multe alte chestiuni arzătoare, în care ar trebui să se implice reprezentantul guvernului în teritoriu.

Sperând totuși că va fi candidatul PSD la Primăria Piatra Neamț (asta rămâne de văzut, mai ales că puciul pregătit pentru preluarea cu japca a organizației PSD Piatra Neamț pare să fi eșuat din fașă), Adrian Niță și-a făcut și un site care-i poartă numele. Ce atrage atenția la site-ul oricum inutil, este descrierea/caracterizarea lui Niță, formulată în termeni de plenară PCR și pe alocuri agramat, dar care îl prezintă pe actualul prefect ca fiind PSD-ist de când purta scutece: ”Niță Adrian este un lider politic devotat, din Partidul Social Democrat (PSD). El a început să lucreze în acest partid din tinerețe, motivat de dreptatea socială și implicarea activă în comunitate. Pe parcursul carierei sale, Adrian Niță a adus schimbări pozitive în viețile cetățenilor prin intermediul proiectelor și inițiativelor sale.” Între timp, probabil că cineva și-a dat seama de penibilul situației, iar textul a fost schimbat. A fost scoasă partea cu El a început să lucreze în acest partid din tinerețe însă minciuna prin omisiune rămâne, pentru că nu se pomenește nimic despre traseul lui Niță prin politica nemțeană, înțelegându-se că acesta este PSD-ist din tată-n fiu.

În realitate, Niță are adeziune la PSD abia de prin anul 2017, când a fost pus director la Publiserv. În 2016 el reprezenta la Piatra Neamț M10, partidul procuroarei torționare Monica Macovei. La vremea respectivă, Niță poza în justițiar și defila prin Piatra Neamț în campania electorală pentru alegerile locale, cu un tricou pe care avea mesajul: ”Ei se luptă (sic!) pentru funcții. Pentru tine cine luptă?”. Și a luptat ”pentru tine” până a obținut vreo 4 sinecuri, iar acum este pe funcția de prefect. Iar înainte de M10, Niță era ditamai PDL-istul. În 2012, apărea într-o conferință de presă cu sigla PDL în spate, criticând Alianța USL, din care făcea parte și PSD, partid care l-a făcut prefect.

Visele de preamărire ale prefectului nu se opresc însă la o candidatură pentru Primăria Piatra Neamț, pentru care oricum șansele tind spre ZERO, mai ales dacă o va ține în continuare langa cu stâlpi de semafoare, dejecții și alte frecții împotriva actualului primar. PSD-iștii care sunt mai bine informați și revoltați deopotrivă, spun că Niță ar ținti chiar spre o candidatură la Parlament sau la șefia CJ Neamț și de ce nu, spre preluarea funcției de președinte PSD Neamț. Ipotezele amintite au tulburat deja apele în PSD și dacă actuala conducere a partidului va fi doar spectactor la acțiunile grupării TERO din jurul lui Niță, formată din vreo 4 scelerați, s-ar putea trezi cu partidul făcut țăndări, cu puțin timp înainte de 4 runde de alegeri, ceea ce ar fi cel mai frumos cadou pentru adversarii politici ai PSD.

Vezi și

Prefectul Niță, pus la punct de un jurnalist la conferința de presă de la PSD: “Ia mâna de pe mine, ești slugă cu 4-5 sinecuri date de un infractor”

Ionut CORFU

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.