Premiu internațional pentru Spitalul Județean Neamț

2

CJ Neamț anunță într-un comunicat de presă, că Spitalul Judetean de Urgență Piatra Neamț a fost premiat, la nivel internațional, pentru rezultatele obținute în tratarea pacienților cu accident vascular cerebral (AVC).  ”Este pentru al treilea an consecutiv când, în urma raportărilor făcute la Registrul Național de AVC și la Registrul European de Stroke (AVC), echipa nemțeană a primit recunoașterea internațională, alături de alte spitale mari din România, cum ar fi Spitalul Clinic Floreasca, Spitalul Judetean de Urgență din Cluj,  Spitalul Universitar de Uergență Elias sau Spitalul Universitar București.  

Felicit din toată inima profesioniștii din Spitalul Judetean de Urgență Piatra Neamț, care, prin munca și dăruirea lor, au obținut recunoașterea profesională la cel mai înalt nivel.  Iată că accidentele vascular- cerebrale nu doar că sunt tratate acum la noi ca în orice alte clinici mari din țară sau din străinătate, dar și rezultatele obținute sunt dintre cele mai bune. Felicit nu doar echipa de medici neurologi, ci intregul „lanț” de specialisti , de la  cei care preiau pacientul cu AVC, până la cei care il investighează, îl tratează și îl urmăresc și după externare: merită respectul nostru cei de la ambulanță, unitatea de primiri-urgențe, radiologia, laboratorul de analize, secția de terapie intensivă, toți factorii implicați în salvarea pacienților pentru care orice minut face diferența între viață și moarte.” a transmis Daniel Vasilică Harpa, Președintele Consiliului Județean Neamț.  

Premiul Platinum ( echivalentul premiului 2 ) obținut de Spitalul Județean Neamț, vine dupa ce în anii anteriori unitatea sanitara nemțeană a obținut alte două premii Gold ( echivalentul premiului 3) de la ESO- Organizatia Europeană de Stroke”, se arată în comunicatul transmis de Consiliul Județean Neamț.

I.C.

2 COMENTARII

  1. Nu ar vrea să-i felicite domnul Harpa, înapoind sporul corect, nu ăla tăiat de 3 ani de zile ,pentru compartimentul UPU, primii care intervin în lanțul unui caz cu AVC? Nu de alta,dar clinicile private încep să plătească mai bine ca statul și medicii vor emigra încet și sigur și va bate vântul . Deja sunt lipsa medici ,posturile blocate , nu este în regulă.

  2. Este SPITALUL GROAZEI ȘI SECȚIA MORTII ATI NEURO, mor pacienții pe banda rulanta, colcaie de infecții nozo, șefa de sectie impertinenta și indolenta, urla mereu pe hol, doar DGA mai poate face ceva acolo!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.