Fostul viceprimar PNL de Piatra- Neamt, Constantin Teodorescu, este primul liberal care are o reactie publica dupa ce seful PMP Neamt, Bogdan Gavrilescu a fost facut KO ieri de Laurentiu Dulama, intr-o sedinta de partid in care vicepresedintele CJ Neamt ar fi trebuit sa ramana fara sprijin politic din partea partidului, pentru jocul la doua capete pe care îl face in CJ Neamt, desi intre PNL si PMP exista un parteneriat prin care oamenii lui Basescu s-au angajat da faca opozitie la PSD alaturi de PNL. Dupa cum tvmneamt.ro a anuntat deja, Bogdan Gavrilescu (presedintele PMP Neamt) nu a mai indraznit nici sa supuna discutiilor in partid subiectul Dulama, dupa o cearta ca la usa cortului pe care a avut-o cu acesta ieri, in fata sefilor de organizatii PMP din Neamt. Detalii, AICI- Scandal ca la ușa cortului în PMP Neamț. Dulamă către Gavrilescu: ”Ai uitat că eu te-am dus la Băsescu?”

Prin urmare, Constantin Teodorescu, unul dintre liderii de necontestat ai liberalilor din Piatra Neamt, se arata extrem de indignat de duplicitatea PMP in ceea ce priveste intelegerea cu PNL. ”Vineri, 30 august, orele 08:23, am avut o discuție de principiu cu președintele PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc, primarul PNL, Dragoș Chitic, secretarul general adjunct PNL, Daniel Vasiliu și … președintele PMP, Bogdan Gavrilescu. 

Această întâlnire a avut loc la cererea d-lui Gavrilescu, acesta dorind să arate că se delimitează de trădările repetate ale unui membru PMP și că PMP nu este blat cu PSD. Din nefericire cuvântul dat a rămas cuvânt până seara, pentru că PMP Neamț este în siajul PSD. Ceea ce a urmat știm deja cu toții, adică nu s-a întâmplat nimic, doar o continuare firească a vorbelor în vânt și o nouă încălcare a înțelegerilor la nivel central.

PNL și-a onorat în toate cazurile înțelegerile cu PMP și l-a susținut întotdeauna. 
PMP Neamț a avut întotdeauna înțelegeri cu PSD pentru a primi funcții și bani, toate acestea lipsite de transparență”, spune Teodorescu intr-o postare pe contul lui de facebook.

Teodorescu se intreaba ce se ascunde in spatele atitudinii imorale a PMP Neamt si lanseaza o intrebare referitoare la o poza atasata la postarea sa, in care apare Bogdan Gavrilescu, prefecta Soroceanu si ”cel mai idiot ministru”, deputatul Dănuț Andrușcă, lasand sa se inteleaga ca organizatia din Neamt a partidului Basescu, are butoane in alta parte, nicidecum in sediul PMP de pe str. Stefan cel Mare, din Piatra- Neamt, spunand pe șleau, ca PMP este anexa PSD. ”Cum să nu te întrebi ce se ascunde în spatele acestor jocuri politice îndreptate împotriva cetățenilor comunităților pe care le reprezintă!? Partidele sunt conduse de oameni care dau culoarea reală a acestora.

Mă întreb de ce PMP-ul nu susține localități ca Piatra Neamț, Gârcina, etc, să primească bani pentru a-și desfășura activitățile normale, chiar dacă acești bani au fost luați de guvern în 2018 și acum ar fi trebuit să-i repartizeze.

În acest moment nu mai există niciun dubiu că PMP Neamț este anexa PSD Neamț.  Întrebarea zilei ar fi, cine conduce de fapt și de drept PMP Neamț? Care din cei trei din fotografie?”, se intreaba Constantin Teodorescu.

Pana la aceasta ora, PMP Neamt nu a comunicat nimic oficial vizavi de informatiile/acuzatiile aparute in spatiul public.

Ionut CORFU

DISTRIBUIȚI

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.