Primăria Piatra-Neamț, decizie privind eliminarea separatoarele de trafic de pe Bulevardul 9 Mai – Strada Dimitrie Leonida

 

Comunicat de presă- Primăria Piatra Neamț: Proiectul coridorului de mobilitate urbană Bulevardul 9 Mai – Strada Dimitrie Leonida a fost scris în perioada anului 2019, iar ghidul specific de finanțare prevedea separarea fizică a benzii dedicate transportului public de restul traficului rutier. În acest sens, proiectul tehnic a prevăzut montarea de separatoare de benzi cu stâlpi, cu înălțimea de 45 cm (foto 1 și 2).

Având în vedere problemele pe care acest tip de separatoare le-ar fi creat, la începutul mandatului său, primarul Andrei Carabelea, împreună cu echipa de implementare din cadrul Primăriei Piatra-Neamț au căutat soluții pentru modificarea proiectului. Astfel, au fost alese separatoare de benzi cu înălțime mult mai mică (6 cm), care să permită trecerea peste ele în caz de urgență. Facem mențiunea că nu exista posibilitatea ca separatoarele să fie eliminate complet din proiect, întrucât în proiect erau menționate în mod expres separatoare fizice între benzi, conform cererii de finanțare.

După montarea separatoarelor pe tronsonul Dimitrie Leonida – 9 Mai a existat o perioadă de monitorizare a condițiilor din trafic. Realitatea a demonstrat că cea mai mare problemă apărută în această perioadă este legată de numeroasele autovehicule mari (autocamioane) care tranzitează coridorul și care lovesc în mod regulat aceste separatoare de benzi, distrugându-le și transformându-le în elemente de risc în trafic.

Monitorizarea efectelor acestor separatoare a continuat până la finalizarea proiectului, în raport cu etapele stricte de implementare impuse de o investiție finanțată din fonduri europene. De asemenea, instituția noastră a consultat cetățenii participanți la trafic și specialiștii în siguranță rutieră (Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, Poliția Municipiului Piatra-Neamț și Poliția Locală), concluzia fiind că lipsa disciplinei în trafic transformă aceste separatoare de benzi în elemente de risc pentru siguranța rutieră.

Luând în considerare toate aceste aspecte, a fost luată decizia ca separatoarele de benzi de pe Bulevardul 9 Mai – Strada Dimitrie Leonida să fie eliminate. În luarea deciziei au fost avute în vedere restricțiile de modificare a proiectului și, în aceeași măsură, prioritatea pentru siguranța participanților la trafic în Piatra-Neamț.

I.C.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.