Ajuns la jumătatea mandatului de primar, obtinut in anul 2020, primarul Andrei Carabelea își face propriul bilant. ”Ce s-a schimbat în Piatra-Neamț în ultimii doi ani?”, se intreabă edilul, și tot el răspunde, amintind printre altele, despre demararea celor mai importante lucrari de infrastructua făcute in ultimii 30 de ani, sau despre lucrari de modernizare a infrastructurii de utilitati, la care de asemenea, nu s-a mai umblat de zeci de ani.
Bilantul la jumatate de mandat, este insotit si de un afiș destul de bine lucrat, cu un colaj de imagini la sentiment, pe care se poate vedea și un slogan (plus un logo) ceva mai nou lansat de Carabelea (”Împreună reclădim Piatra Neamț”), semn că primarul se (re)brenduiește pentru alegerile din 2024, adică pentru al doilea mandat. După preluarea functiei, edilul de Piatra Neamt a mai incercat niste sloganuri (exemplu: ”Echipa AC”), care s-au dovedit a fi cam neinspirate sau cel putin nu au prins la public. Ar mai fi de remarcat că noua identitate vizual-electorala a lui Carabelea, nu contine mai nimic din elementele de recunoastere ale vreunui partid politic, cu exceptia unui patrulater mic, galben, in coltul din dreapta sus, sub o formă care ar semăna un pic cu săgeata PNL, dar… orientată spre stânga.
 Bilantul primarului Andrei Carabelea:Se apropie momentul bilanțului. Acum doi ani, pe 27 septembrie, mi-ați acordat încrederea dumneavoastră și sunt conștient, în fiecare zi, de responsabilitatea și onoarea pe care mi le-ați oferit. În zilele următoare vă voi prezenta raportul de activitate detaliat, însă azi vin în fața dumneavoastră cu cele mai importante realizări din ultimele 730 de zile.
 Am dat startul fizic pentru cele mai importante lucrări din oraș din ultimii 30 de ani: principalele drumuri din oraș au intrat în plin proces de modernizare Dimitrie Leonida – 9 Mai, Mihai Viteazu și Decebal – Kogălniceanu – Traian. În aceste zone vom avea o bucățică din cele mai moderne orașe ale Europei la noi acasă.
 Am demarat și primele lucrări majore de modernizare a rețelelor de utilități. Poate nu știați, dar acestea nu au mai avut parte de îmbunătățiri de decenii. De asta, pierderile și facturile uriașe la apă, de exemplu. Știu că șanțurile și praful reprezintă o suferință pentru toți, însă e parte din prețul pe care îl plătim împreună pentru un viitor mai bun.
 Vă mai aduceți aminte cum arătau străzile Fermelor, Bistriței și Aleea Ulmilor? Puțini, poate. Acestea sunt doar câteva dintre cele care au fost reabilitate și asfaltate în totalitate.
 Mai avem încă multe de făcut și muncim la asta în fiecare zi. De multe ori, activitatea echipei din Primărie nu se vede dincolo de zidurile clădirii, însă fiecare cărămidă pusă la orice proiect are un impact asupra vieții cetățenilor din oraș. Lucrăm, de la începutul mandatului, pentru a repara infrastructura în prag de colaps pe care am preluat-o. Patru poduri intră în lucrări ample de reabilitare și consolidare, pe fonduri nerambursabile. Am finalizat proiectele tehnice pentru reparația a trei punți pietonale peste Cuejdi, iar cel de-al patrulea va fi demolat și construit unul nou. Suntem la a treia licitație pentru puntea de la Ștrand – un obiectiv de investiții dificil, dar foarte important pentru orașul nostru.
 Oferim înapoi comunității un spațiu simbolic, cu încărcătură istorică, dar fără gratii: Grădina Publică „Nicu Albu”. Sunt convins că un spațiu deschis, aproape de natură și de inima orașului va ajunge să fie unul dintre locurile preferate ale pietrenilor. E un proiect de suflet, în care cred mult și pe care sunt nerăbdător să îl văd finalizat. Mai avem doar un aviz de obținut înainte de a emite autorizația de construcție și de a organiza licitația pentru lucrări.
 Am eficientizat managementul financiar al Primăriei, cu soluții concrete pentru a nu mai fi doar tributari trecutului. Datoria publică a Municipiului a scăzut la 22,91% în acest an, față de 29,9% în 2021 și 35,01% în 2020. Și am demarat procedura pentru o emisiune de obligațiuni care să ne permită să rupem lanțurile datoriei istorice.
 Am simplificat și digitalizat majoritatea serviciilor publice oferite de Primărie, prin intermediul platformei https://pspo.primariapn.ro/. Certificate de urbanism, avize și autorizații, dar și alte servicii sunt disponibile acum la un click distanță, fără stat la coadă, fără hârtii inutile. Gestionarea parcărilor de reședință este și ea digitalizată – https://parcari.primariapn.ro.
 Am resetat gestionarea fondului locativ al Municipiului, pentru mai multă transparență și eficientizarea serviciului.
 Am început cele mai complexe lucrări de reabilitare în peste o treime din unitățile școlare de pe raza orașului și am demarat construirea a 3 creșe și a unui centru de zi pentru copii.
 Am început lucrările de modernizare a drumului de pe Cozla și a punctului de belvedere.
 Avansează repede și lucrările la Cinema Cozla, care va deveni un centru multifuncțional.
 Am făcut un loc de joacă modern și un parc de aventură în Ștrandul Tineretului și am demarat proiectele pentru încă patru locuri de joacă moderne. Contractele sunt deja semnate și echipamentele gata de instalat. Așteptăm ultimul aviz pentru demararea lucrărilor autorizate.
 În tot ce facem, suntem conștienți că orice pas înainte reprezintă un efort în echipă. Și din păcate, adesea cineva vrea să schimbe ritmul și să ne întoarcă doi pași inapoi. Însă acest ritm depinde de fiecare dintre noi.
 Mulțumesc tuturor celor care mi-au acordat susținerea și încrederea în toată această perioadă. Chiar și celor care, la un moment dat, s-au îndoit că suntem pe drumul cel bun. Cumva e inevitabil cu atâtea fake-news-uri și pamflete de prost gust. Mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat direct sau indirect, angajați, contractori, parteneri sau simpli cetățeni implicați. Mii de mulțumiri tuturor celor care înțeles să pună umărul în orice formă.
Dezvoltarea unui oraș se poate face fie cu supunerea comunității, fie cu suportul acesteia. Eu sunt convins că prima variantă e depășită de mai bine de trei decenii și cheia pentru schimbarea în bine stă în efortul nostru comun. Voi ce părere aveți?
I.C.
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.