Primarul Niță dă cărțile pe față pentru cârcotași. Câți bani a băgat în fotbal Primăria Piatra- Neamț și în ce condiții legale pot fi alocați bani pentru acest sport
În ultimele zile, câteva spirite inflamate din Piatra- Neamț, acuză primăria pentru eșecul clubului privat de fotbal, Ceahlăul, aflat în pragul dispariției, din cauză de faliment. Reproșurile aduse primăriei, dar și Consiliul Județean, pot fi considerate niște aberații de la cap la coadă, pentru că un club de fotbal privat, este o afacere ca oricare alta, ca o brutărie sau ca un service auto, ori ca o cafenea. Instituțiile administrative nu pot fi făcute responsabile de managementul prost al unei afaceri private și nici nu pot pompa bani cu nemiluita într-o astfel de afacere, dintr-un motiv foarte simplu: nu permite legea. Și e și normal să fie așa, pentru că altfel, și-ar deschide firme toată lumea și ar cere apoi bani de la primărie dacă o dau în bară, adică bani pe care îi plătesc și afaceriștii care știu și fac eforturi să țină un bussines pe picioare, și oricare alți cetățeni plătitori de taxe și impozite.
În cazul clubului de fotbal privat, cineva nu s-a priceput să gestioneze afacerea (asta înseamnă un club sportiv privat, este o afacere), deși infrastructura (stadionul) i-a fost pusă la dispoziție tot de primărie, aproape gratis, și a dat cu clubul/afacerea în gard. Cine nu ar vrea să-și deschidă o afacere și să aibă spațiu gratis? Acum, niște suporteri împătimiți, din proprie inițiativă sau poate din alte motive, încearcă să pună eșecul în cârca primăriei, ca și cum așa-zisul investitor ar fi pur și imaculat, deși cu ceva timp în urmă, făcea ședințe foto de PR, la oficială, cu trabucul între degete, alături de chibiți care gustau din faima de moment a partenerului de cadre foto, imaginându-și toți că au lumea la picioare, că sunt un fel de magnați de Borzoghean. Realitatea i-a dat cu fundul de pământ. Nu oricine se pricepe la fotbalul de la firul ierbii de pe teren, iar afacerile în acest domeniu pot fi foarte profitabile, dar mai întâi sunt costisitoare. Nu se pot face din tribuna VIP cu paharul de șampanie în mână, ca mai apoi, în caz de eșec, să dai vina pe alții.
Pentru sport totuși, legea permite acordarea unor fonduri din bani publici, dar într-o anumită limită. Ceea ce din nou este cât se poate de normal. Pentru că s-a dovedit în trecut, chiar și în Piatra- Neamțul celebrului Pinalti, în prezent, un prosper om de afaceri, cu club la purtător (de data asta de distracții, nu de fotbal), că fotbalul a fost cel mai bun pretext pentru sifonarea a zeci de milioane de euro din bugetul local. Au fost și niște condamnări în instanță pentru asta.
Și mai corect, ar fi ca administrațiile locale să aloce bani pentru astfel de activități, doar dacă se înregistrează performanțe. De exemplu, Primăria Piatra- Neamț recompensează elevii olimpici sau pe cei cu note mari la bacalaureat. Dar, asta se întâmplă după ce elevii au făcut performanța, nu înainte. Altfel, ar trebui să dea bani tuturor elevilor din oraș, începând de la grădiniță, pentru că cine știe, poate într-o zi vor fi cu toții olimpici. În cazul clubului de fotbal privat, cu patron ”investitor” cu Rolls la scară, nu putem vorbi despre nicio performanță. Și atunci, de ce ar fi datori contribuabilii din Piatra- Neamț, să finanțeze fițele cuiva?
Mai nou, prin Piatra- Neamț au apărut și niște bannere, de tip protest- show, cu înscrisuri prin care de asemenea este acuzată primăria că nu a făcut nimic pentru clubul falimentar al ”investitorului” care ca un veritabil capitalist, pare că și-a făcut afacere ca apoi să stea cu mâna întinsă la stat, adică la noi toți. Pe unul dintre bannere apare ceva și despre celebrele sensuri giratorii de 300.000 de euro bucata (unul la Girov, altul la Târgu Neamț), cu care Primăria Piatra- Neamț nu are niciun fel de legătură, ambele fiind treaba celor de la Drumuri Naționale- CNAIR. Asta denotă cât de bine intenționați sunt cei din spatele acestui spectacol cu nuanțe politice, de tip știri false.
În acest context, primarul Adrian Niță explică pentu cârcotași, cu cifre clare, câți bani a băgat în fotbal Primăria Piatra- Neamț și care sunt condițiile legale pentru ca primăria să finanțeze acest sport. Ce a făcut ”investitorul” cu banii publici care au ajuns în afacerea lui cu clubul de fotbal, nu știm, dar poate va explica el. Cert este însă, că afacerea cu fotbalul are șanse aproape ZERO să mai fie redresată. Râmâne de văzut cum vor evolua și investițiile din domeniul media, poate, cine știe, va fi făcută responsabilă primăria și pentru un astfel de faliment și ni se va cere să plătim cu toții.
Later Edit:
Comunicat- Primăria Piatra- Neamț și documentele care certifică afirmațiile primarului Niță:
Cum s-au asigurat finanțările cu bani publici către ACSM Ceahlăul
În ultimii trei ani, finanțarea pentru ACSM Ceahlăul asigurată de Municipiul Piatra-Neamț, prin Legea 350/2005, a fost următoarea:
- 2023 – 100.000 lei
- 2024 – 1.000.000 lei
- 2025 – 140.000 lei
Conform informațiilor furnizate de Consiliul Județean Neamț, instituția a finanțat clubul de fotbal, tot pe Legea 350/2005, cu suma totală de 219.737,93 lei, astfel:
- 2023 – 89.812,29 lei
- 2024 – 129.925,64 lei
În total, cei 300.000 euro reprezintă aproximativ 1.500.000 lei, la momentul finanțării acordate de Primăria Piatra-Neamț în anul 2025.
Sprijinul pentru stadion și pentru infrastructura sportivă din oraș
În ultimii 20 ani, investițiile totale asigurate din bugetul local pentru susținerea infrastructurii sportive din oraș și de la Stadionul Municipal au fost de circa 90 de milioane de lei:
🔹 Împrumuturi contractate de municipiu: 45 milioane lei
🔹 Dobânzi și comisioane plătite băncilor: 23 milioane lei
🔹 Investiții directe la Stadionul Municipal: peste 33 milioane lei
🔹 Modernizări și dotări recente (pistă atletism, tabelă): milioane de lei din bugetul local
În toți acești ani, stadionul a beneficiat de:
✔️ reparații capitale
✔️ extinderi de tribune
✔️ modernizare instalații și nocturnă
✔️ pistă de atletism și facilități moderne
În paralel, clubul de fotbal Ceahlăul beneficiază de tarife reduse cu 75% pentru întreaga bază sportivă a stadionului, prin hotărâre de Consiliu Local, o facilitate acordată tuturor cluburilor din Piatra-Neamț.
Anexa HCL 13-2021 - tarife stadion Directiva 2831_2023 Adresa Curtea de ConturiIonuț CORFU














1 comentariu. Leave new
O justificare a neimplicarii rusinoasa.
Ceahlaul Piatra Neamt – Primaria Piatra Neamt, ce altceva mai trebuie?
Daca ar fi castigat Cupa Romaniei, si-ar fi pus-o pe cap !