Primele magnolii au ajuns la Asociațiile de proprietari. Va fi premiată cea mai frumoasă grădină de bloc
Primăria Piatra Neamț: Miercuri, 10 aprilie, a început distribuirea către reprezentanții asociațiilor de proprietari a materialul săditor care, din această primăvară, va înfrumuseța spațiul verde din cartierele orașului. Acțiunea va continua și pe parcursul zilei de joi, 11 aprilie, între orele 10.00 și 14.00, în parcarea interioară a stadionului Municipal Ceahlăul (intrarea dinspre strada Eroilor).
Pentru fiecare bloc al unei asociații se distribuie câte o magnolie și câte un trandafir, în cadrul acestei acțiuni urmând a fi împărțite, în total, 1000 de magnolii și tot atâtea fire de trandafir.
În pregătirea acestei campanii, aproape 200 de reprezentanți ai asociațiilor de proprietari au participat luni la o întâlnire cu specialiști din primărie care le-au oferit instrucțiuni pentru ca plantarea să fie reușită. Dorința este ca fiecare locatar să aibă astfel ocazia de a contribui la acest proiect, având grijă de magnolia plantată în apropierea blocului său, un arbore ales tocmai pentru frumusețea florilor sale.
„Piatra Curată s-a bazat mereu pe implicarea activă a comunității, iar acum ducem această inițiativă la un alt nivel: Piatra-Neamț devine orașul celor 1000 de magnolii! Plantăm câte o magnolie la toate blocurile din oraș, printr-un efort comun al administrației, locatarilor și asociațiilor de proprietari. Fiecare pietrean se va bucura în anii care vin de spectacolul acestor arbori și de faptul că în fața casei sale cresc rădăcini puternice pentru un viitor mai curat și mai sănătos!”, a declarat primarul Andrei Carabelea.
Acțiunea de înfrumusețare a spațiilor verzi nu se va opri însă la plantarea magnoliilor și trandafirilor. Inspirați de multe grădini de bloc îngrijite de pietreni, dorim să premiem cea mai frumoasă grădină de acest fel, care va fi stabilită în urma unui concurs în care câștigătorul va fi ales de pietreni. Și în acest caz, implicarea activă a președinților și administratorilor asociațiilor de proprietari este foarte importantă pentru reușita acestei campanii.
I.C.