Un tânăr din Suceava este urmărit penal de polițiștii nemțeni. Pentru că avea permisul suspendat, acesta le-a dat polițiștilor datele unei persoane din județul Iași, încercând să-o păcălească. Tânărul a rămas și fără mașină, după ce polițiștii au descoperit că aceasta era pusă sub sechestru. ”La data de 11 februarie a.c., în jurul orei 15:10, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani, în timp ce executau activități de supraveghere și control al traficului rutier, în localitatea Cordun, au depistat în trafic un autoturism condus de un tânăr, care nu avea asupra sa permisul de conducere și cartea de identitate, acesta furnizând polițiștilor date nereale,  aparținând unei persoane, din județul Iași.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul unității de poliție unde au fost continuate verificările, cu privire la identitatea acesteia, stabilind că este vorba de un tânăr, de 20 de ani, din județul Suceava, care avea dreptul de a conduce suspendat, din data de 9 februarie a.c..

De asemenea, asupra autoturismului în cauză figura pus sechestru, din luna noiembrie 2022.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și fals intelectual, fiind reținute cartea de identitate şi certificatul de înmatriculare al vehiculului în cauză”, se arata într-un comunicat IPJ Neamt.

Și un tânăr din Piatra Neamt s-a ales cu dosar penal, pentru că s-a urcat drogat la volan. ”La data de 11 februarie a.c., în jurul orei 16:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au depistat în trafic un tânăr, de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Piața 22 Decembrie, din Piatra-Neamț.

Întrucât manifesta un comportament nefiresc, conducătorul auto, din Piatra Neamț, a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru Cannabis.

Acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în sânge a substanțelor stupefiante.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, mai transmite IPJ Neamt.

I.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.