Un bărbat din județul Iași a reușit în doar 15 minute, să devină din contravenient, infractor. Acesta a rămas fără permis după ce a fost prin conducând sub influența alcoolului, însă și-a continuat drumul, tot la volan. Un sfert de oră mai târziu, a fost tras pe dreapta de un alt echipaj de poliție, care a constatat că bărbatul are permisul suspendat, de data asta, fapta fiind infracțiune. ”La data de 2 ianuarie a.c., în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna fiind în exercitarea atribuțiilor de supraveghere, îndrumare și control a traficului rutier, pe DN 15 D, în localitatea Gâdinți, polițiștii au depistat în flagrant delict un bărbat de 33 de ani, din județul Iași, în timp ce conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere.
În urma cercetărilor și verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, la aceeași dată, in jurul orei 09:45 bărbatul a fost oprit de o patrula de politie, în localitatea Gâdinti, iar în urma testării cu aparatul etilotest acesta a indicat o valoare de 0.05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acestuia i s-a eliberat dovadă fără drept de circulație și i s-a adus la cunoștință că nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile.
Continuăm cercetările în cadrul unui dosar penal”, a transmis IPJ Neamț.
Alți 5 bărbați s-au ales cu dosare penale pe 2 ianuarie, pentru infracțiuni rutiere. Unul dintre ei a fugit de polițiști și s-a ascuns în spatele unui magazin:
La data de 2 ianuarie a.c., în jurul orei 18:30, un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Girov, ar fi condus un autoturism, pe DJ156A, din Boțești, fiind înregistrat cu aparatul radar cu viteza de 86 km/h.
Acesta a fost oprit de polițiști, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că, tânărul figurează cu permisul de conducere suspendat, în perioada 05.12.2025-03.05.2026.
S-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul cu dreptul de a conduce suspendat.
***
La data de 2 ianuarie a.c., în jurul orei 22.20, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Târgu-Neamţ, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în localitatea Răucești, au procedat la oprirea regulamentară pentru control a unui autoturism ce se deplasa pe strada Dascălilor, din Răucești, condus de un bărbat de 52 de ani, din Petricani.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că acesta are dreptul de a conduce vehicule suspendat.
S-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul cu dreptul de a conduce suspendat.
***
La data de 2 ianuarie a.c., în jurul orei 22:20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bicaz și cei din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, o persoană în stare vizibilă de ebrietate s-a urcat la volanul unui autoturism cu intenția de a-l conduce.
Cu ocazia deplasării spre locul indicat în apel, polițiștii au identificat în trafic, pe strada Barajului, din Bicaz, autoturismul în cauză, efectuând semnal regulamentar de oprire, moment în care conducătorul auto nu s-ar fi conformat și a mărit viteza spre centrul orașului Bicaz.
Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, identificându-l în parcarea unui supermarket, acesta încercând să se ascundă în spatele magazinului, în zona rampei de aprovizionare cu marfă.
S-a procedat la încătușarea și conducerea conducătorului auto, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Dămuc, la sediul Poliției Orașului Bicaz.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
***
La data de 2 ianuarie a.c., în jurul orei 23:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, control și supraveghere a traficului rutier, pe DN 17 B, comuna Borca, au oprit regulamentar pentru control un autoturism, ce se deplasa pe direcția Farcașa spre Borca.
A fost identificat conducătorul auto, în vârstă de 53 de ani, din Borca. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv, respectiv 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
***
La data de 2 ianuarie a.c., ora 01:45, un tânăr de 19 ani, din Piatra Șoimului, a fost depistat de polițiști Serviciului Rutier Neamț, conducând un autoturism, pe DJ 156D, în localitatea Piatra-Șoimului, pe direcția Roznov către Piatra-Șoimului, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice retras din data de 6 august 2025.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
Continuăm cercetările în cadrul unui dosar penal.
I.C.












