EducatieLocal
Citit de: 9 ori

Profesori, oameni de afaceri, parlamentari și miniștri alături de tinerii din tabăra Oanei Bulai- ”Viitorul ești tu!”

Lecție pentru autoritățile județene. Tone de gunoaie de pe lacul Izvorul Muntelui, colectate de voluntari
Ghid de călătorie pentru Europa de Est
Cadre didactice, oameni de afaceri, parlamentari, miniștri sau secretari de stat vor fi alături de cei peste 100 de tineri care vor merge în tabăra de la mare, organizată de deputata PSD, Oana Bulai.

Peste 100 de tineri din Roman, la care se adaugă alți 20 de tineri din Constanța, vor merge și anul acesta în tabără la mare, gratis, cu deputata PSD de Neamț, Oana Bulai. Tabăra va avea loc în perioada 24-29 august.

Sub sloganul ”Viitorul ești tu”, proiectul inedit (având în vedere și faptul că este organizat de un parlamentar) și ambițios al Oanei Bulai, destinat tinerilor cu vârste între 16 și 17 ani, este la a doua ediție, iar sursa de finanțare este din fonduri exclusiv private, fără niciun leu din bani publici. Ca și anul trecut, tabăra va fi găzduită în stațiunea Neptun, unde pe lângă activitățile specifice pentru care a fost gândit proiectul, vor fi asigurate cazarea și masa.

Faceți cunoștință cu echipa Taberei de leadership VIITORUL EȘTI TU! Ei vor fi trainerii, speakerii și coach-ii noştri”, transmite deputata PSD de Neamț, Oana Bulai.
Echipa traineri:
1. Bogdan Dumea – Secretar de stat Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, coordonator național al proiectului VIITORUL EȘTI TU
2. Stefan Popescu – Antreprenor, trainer, manager proiectul VIITORUL EȘTI TU
3. Sorin Chiriță – Expert dezvoltare regională și finanțări nerambursabile; Președinte Asociația pentru Dezvoltare Regională și Politici Europene
4. Andrei Stupu – Antreprenor, consultant educațional, trainer și career coach
5. Maria Hibovski – Actriță, trainer, public speaker
6. Luca Țonea – Trainer, student al Facultății de Medicină, specializat în leadership training, stress management și cursuri de prim ajutor
7. Stefania Enea – Instructor de fitness, personal trainer
8. Subsemnata, Oana Bulai – inițiatoarea proiectului VIITORUL EȘTI TU
Speakeri:
1. Cristina Ileana Dumitrache – deputat și partener în cadrul ediției a doua a Taberei VIITORUL EȘTI TU!
2. Victor Negrescu – europarlamentar
3. Mihai Alexandru Ghigiu – șeful Cancelariei Prim-ministrului
4. Bogdan Ivan– ministrul cercetării, inovării și digitalizării
5. Oana Florea – deputat
8. Rasaliu Marian – deputat
9. Lixandru Florin – secretar de stat Ministerul Educației
10. Sitaru Janina – secretar de stat Ministerul Afacerilor Externe
11. Daniel Harpa – primarul orașului Târgu Neamț
12. Valentin Cristian Ionita – președinte Asociația Lex Ferenda
13. Tibor Selymes – fotbalist, antrenor
14. Alina Dumitru – multiplă campioană europeană la judo
15. Marian Adochiței – actor
16. Laura Sandu – antreprenor
Echipa de Coach:
1. Oana Cozma – cadru didactic
2. Mihaela Ion – cadru didactic
3. Ciprian Boroș – specialist marketing online
4. Luiza Elena Niculei – funcționar public
5. Larisa Anghel – elev al Liceului cu Program Sportiv Roman
6. Miruna Sobec – elev al Colegiului Național „Roman-Vodă”
7. Cristina Cazacu – elev al Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi”
8. Seby Pleșcan – elev al Colegiului Tehnologic „Vasile Sav”
9. Baciu Răzvănel Mihai – elev al Colegiului Tehnic „Miron Costin”
10. Alin Chelaru – elev al Colegiului Național „Roman-Vodă”
Toate informațiile despre proiectul VIITORUL EȘTI TU și despre Tabăra de anul acesta pot fi găsite AICI https://www.viitorulestitu.org/

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: oameni de afaceri, parlamentari și miniștri alături de tinerii din tabăra Oanei Bulai- ''Viitorul ești tu!'', profesori
Articolul anterior
Lecție pentru autoritățile județene. Tone de gunoaie de pe lacul Izvorul Muntelui, colectate de voluntari
Articolul următor
Ghid de călătorie pentru Europa de Est

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed