*Dacă un copil nu a fost vaccinat până la vârstă de 3 ani, vor fi sesizate instituțiile abilitate pentru „infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului de către părinți“
Înscrierea la grădiniță și la școală va fi condiționată de imunizarea copiilor cu nu mai puțin de 8 vaccinuri. Ministerul Sănătății a pregătit un normativ prin care stabilește obligativitatea efectuării acestor administrări și, totodată, stabilește amenzi pentru unitățile de învățământ și părinți, în anumite situații.
Vor deveni obligatorii vaccinurile administrate la copii împotriva hepatitei B, a difteriei, tetanosului, pertussis, poliomielitei, rujeolei, oreionului și rubeolei, potrivit proiectului de lege. Pentru realizarea vaccinurilor obligatorii, părinții trebuie informați, iar acordul se subînțelege în lipsa unei cereri care să susțină contrariul.
Dacă la înscrierea la grădiniță ori la școală părintele nu va putea prezenta dovada vaccinării complete, va trebui să aducă de la Comisia Județeană de Vaccinare un document în care să fie precizate clar datele de recuperare în următorul an a vaccinării cu vaccinurile care previn bolile mai sus. După un an, dacă vaccinurile nu vor fi realizate, copilul va mai putea fi înscris la școală doar după vaccinare.
„Foarte mulți părinți refuză, în prezent, imunizarea copiilor împotriva unor boli despre care se cunoaște că sunt eradicate în țara noastră, dar acești părinți trebuie să știe că nu s-au mai înregistrat cazuri de îmbolnăvire tocmai datorită vaccinărilor constante. Deci este foarte important să se respecte Calendarul național al vaccinărilor“, a subliniat dr. Roxana Pipirigeanu, epidemiolog șef în cadrul Direcției de Sănătate Publică Neamț.
Potrivit proiectului inițiat de Ministerul Sănătății, instituțiile care au responsabilități în procesul vaccinării vor putea fi sancționate cu amenzi de la 5.000 la 10.000 lei după cum urmează: grădinițele și școlile care acceptă înscrierea copiilor fără adeverință din partea medicului care să ateste vaccinarea corespunzătoare vârstei (exceptați sunt copiii cu contraindicație medicală definitivă), direcțiile de sănătate publică care nu asigura păstrarea în condiții frigorifice adecvate ale vaccinurilor, medicii de familie și medicii implicați în activitățile de vaccinare, dar care nu respectă prevederile legale și se află la a treia abatere.
Amenzi de la 2.500 la 5.000 de lei vor primi autoritățile locale care nu identifica situațiile de neglijare medicală a copilului.
Constatarea și aplicarea amenzilor se face de către direcțiile județene de sănătate publică.
Va fi sesizată Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului dacă, până la împlinirea vârstei de un an și jumătate, copilul nu a primit vaccinurile obligatorii. Iar dacă acel copil nu a fost vaccinat până la vârstă de 3 ani, vor fi sesizate instituțiile abilitate pentru „infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului de către părinți“, cu excepția cazurilor care prezintă contraindicații.
Geanina NICORESCU