AdministratieLocalPolitica
Citit de: 6 ori

PSD-iștii de la Roman se plâng anticipat. Nu de taxele lui Ciolacu, ci de taxele locale

Atenție, șoferi: vor fi pornite semafoarele pe tronsonul Dimitrie Leonida – 9 Mai!
Jale mare la spitalul județean, amendă de 60.000 de lei. Rezultatele controlului DSP Neamț

PSD-iștii ating culmea ipocriziei, plângându-se că administrația locală PNL de la Roman, ar urma să mărească taxele. N-ar fi pentru prima dată când social democrații nemțeni (care până mai ieri îi pupau poala lui Arsene) o fac pe fetele mari, dar să te plângi în contextul actual că adversarii politici umblă la taxe, în timp ce guvernul PSD dinamitează economia României mărind tocmai taxele și impozitele, este dovada supremă a ipocriziei în politică.

Dacă în fața intenției Guvernului PSD de a pune și mai multe biruri pe mediul de afaceri, niciun PSD-ist nu comentează, iată că PSD-iștii de la Roman, prin vocea lui George Biciușcă, un aspirant la statutul de candidat PSD la primăria orașului, țipă ca din gură de șarpe că anul viitor se vor mări taxele cu 14% la Roman. De unde are informația, nu precizează, în schimb precizează cu mânie proletară, că echipa PSD Roman se alătură luptei contra creștelor taxelor la Roman. ”Acum, aceeași „binefăcătoare” alianță a decis să ne îngreuneze și mai mult viața, mărind taxele cu încă 14% pentru anul viitor! Cum poate să fie mai ipocrită decizia? Mă întreb, oare în schimb, ce minunății de servicii publice vom primi pentru această măsură deloc realistă?
Cerem din nou conducerii orașului să își revizuiască deciziile și să oprească această inițiativă greșită care nu aduce beneficii nimănui! Echipa PSD Roman se alătură luptei împotriva acestor taxe exorbitante și solicită din nou dialog pentru a găsi soluții viabile și realiste la problemele cu care se confruntă orașul nostru drag”, scrie pe facebook, cel care vorbește în numele PSD Roman, organizație dizolvată recent, pentru reorganizare.
Așteptăm să-i vedem pe PSD-iștii de la Roman, luptând cu aceeași înverșunare și împotriva angajărilor la CJ Neamț. Că tot risipă de bani publici înseamnă și asta, nu?

Dezmăț bugetar în vremuri de austeritate! Angajări pe bandă rulantă la CJ Neamț

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: ci de taxele locale, PSD-iștii de la Roman se plâng anticipat. Nu de taxele lui Ciolacu
Articolul anterior
Atenție, șoferi: vor fi pornite semafoarele pe tronsonul Dimitrie Leonida – 9 Mai!
Articolul următor
Jale mare la spitalul județean, amendă de 60.000 de lei. Rezultatele controlului DSP Neamț

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed