PSD-iștii par să fi petcetluit deja soarta telegondolei, anunțând prin vocea președintei PSD Piatra Neamt, Florentina Moise, că astăzi vor vota împotriva salvării acestui obiectiv turistic și economic, ceea ce înseamnă că orașul va pierde nu numai telegondola, ci și baza hipică, telescaunul, etc. Florentina Moise mai spune că PSD-iștii nu consideră telegondola a fi un reper atât de important pentru Piatra Neamt si pentru judetul Neamt.  ”Consilierii municipali ai PSD Piatra-Neamț vor vota împotriva cumpărării de către Primărie a telegondolei, indiferent de câte ori va propune primarul acest proiect și indiferent de cât ne va amenința că va da vina pe PSD. Pentru că acesta e scopul primarului: noi să ne opunem, iar el să spună ulterior că PSD a votat „contra orașului!” Cunoaștem această retorică. Și este FALSĂ!
Susținem ORICE proiect fezabil, credibil și onest pentru locuitorii orașului nostru. Telegondola nu este un astfel de proiect.
Singurul plan real de salvare a telegondolei este să se ia banii înapoi de la cei care au devalizat firma și au adus-o în stare de faliment.
Iar dacă e să ne identificăm cu ceva, din punctul meu de vedere noi, pietrenii și noi, nemțenii, ne identificăm cu spiritualitatea noastră unică în țară, cu Curtea Domnească, cu mănăstirile, cu Bicazul, cu creativitatea elevilor noștri, cu produsele fermierilor noștri, cu cultura, cu muzeele, cu arta, teatrul, dascălii, Ceahlăul, Cetatea lui Ștefan …NU CU TELEGONDOLA!”, transmite Florentina Moise pe facebook.
I.C.
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.