Actualizare stire: Consilierii judeteni PSD nu s-au prezentat la sedinta de CJ de astazi

Stirea initiala: PSD-istii s-au speriat degeaba in legatura cu sedinta de CJ de astazi, semn ca in organizatia de la Neamt este degringolada si nu stie stanga ce face dreapta dupa ce Arsene a iesit din joc. (Vezi- TENSIUNI MAXIME ÎN PSD NEAMȚ. DEPUTAT, PRESIUNI ASUPRA CONSILIERILOR JUDEȚENI PSD SĂ BOICOTEZE SEDINȚA DE ASTĂZI )

S-a crezut ca prefectul va semna ordinul de suspendare astazi si tot in sedinta de astazi va fi ales presedintele Consiliului Judetean in persoana unuia dintre cei doi vicepresedinti: Ion Asaftei (ALDE) sau Laurentiu Dulama (PMP). PSD-istii nu sunt foarte siguri pe cel putin doi consilieri judeteni care ar putea vota de partea PNL-PMP si presedinte interimar ar putea ajunge Laurentiu Dulama, cel pe care Arsene l-a umilit retragand-i atributiile, luandu-i masina si secretara si mutandu-l intr-un birou cat o debara de la ultimul etaj al cladirii CJ.

Numai ca suspendarea lui Arsene va fi validă cel mai devreme luni, 5 februarie pentru ca documentele de la instanta au ajuns la Prefectura abia ieri la ora 13, iar prefectul are la dispozitie 48 de ore pentru a semna ordinul de suspendare. Intre timp, prefectul Panaite si-a luat cateva zile libere, insa asta nu schimba cu nimic situatia pentru ca ordinul va putea fi semnat de subprefectul Jugan. Pana nu se emite acest ordin, presedintele CJ nu poate fi ales.

Cum la aceasta ora documentele de la instanta trebuie sa mai fie avizate la niste compartimente din prefectura, ordinul de suspendare a lui Arsene din functia de presedinte de CJ si din calitatea de consilier judetean va fi semnat abia maine, 1 februarie. De aici, conform legii, Prefectura are la dispozitie alte 48 de ore pentru a trimite ordinul de suspendare catre Consiliul Judetean. Cum la mijloc este si weekend-ul (zile nelucratoare) documentul va peca spre destinatie abia luni. Dupa primirea ordinului de suspendare, dispozitia prin care Arsene l-a desemnat pe Asaftei sa preia atributiile presedintelui isi pierde orice valoare.  Odata cu ordinul, Prefectura va instiinta Consiliul Judetean ca trebuie sa convoace o sedinta in care va fi ales presedinte cu majoritate simpla (50%+1) unul dintre vicepresedinti, insa nu este prevazut si un termen anume pentru convocarea sedintei, ramanand ca acesta sa fie stabilit ulterior. Prin urmare, se va putea convoca o sedinta de indata pentru alegerea presedintelui CJ sau se va astepta sfarsitul lunii februarie cand va avea loc sedinta ordinara. Cea mai probabila varianta este cea din urma, pentru ca pana atunci sunt sanse ca Ionel Arsene sa revina la conducere iar daca aceste lucru nu se va intampla, au si PSD-stii timp sa-si regleze conturile in partid si sa se pregateasca mai bine astfel incat eventualii dezertori sa se razgandeasca, altfel, vor pierde si majoritatea in CJ iar odata cu aceasta vor pierde functii si posturi. Ca sa se inteleaga mai bine, nu se bate nimeni (nici PNL, nici ALDE, nici PMP, nici PSD) pentru cei peste 500.000 de locuitori ai judetului, ci pentru functii, avantaje si privilegii.

Ionut CORFU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.