La Muzeul de Istorie si Etnografie Targu Neamt este expus, pana la sfarsitul lunii octombrie, un pumnal antic, cu o vechime de peste 2500 de ani, descoperit la Agapia. Evenimentul se desfasoara sub genericul „Exponatul lunii” – un concept destul de raspandit in muzeele din tara si strainatate – organizatorii expozitiei propunandu-si promovarea unor obiecte a caror importanta istorica si vechime sunt deosebite.

dr. Vasile Diaconu, muzeograf la Muzeul de Istorie si Etnografie Targu Neamt
,,Desi acest pumnal de fier a fost descoperit acum mai bine de patru decenii, iar in cercurile stiintifice este cunoscut cam tot de atunci, publicul larg nu a avut posibilitatea sa afle foarte multe informatii despre respectivul artefact. Chiar daca la prima vedere poate parea o simpla arma, importanta sa istorica nu este deloc de neglijat. In primul rand, este importanta prin faptul ca se dateaza la sfarsitul primei epoci a fierului, adica aproximativ in sec. VII-VI a. Hr. De asemenea, este o raritate arheologica, in judetul Neamt fiind cunoscute in prezent doar patru astfel de piese, concentrate in apropiere de Targu Neamt. Din punct de vedere tipologic, este vorba despre un asa-zis pumnal scitic, sau Akinakes, caracteristic populatiilor din nordul Marii Negre. Descoperirile arheologice din Romania, dar si din zonele rasaritene ale acesteia, au aratat ca astfel de arme erau asezate de obicei in morminte, pentru a ilustra statutul de razboinic al defunctului”
Prezentarea individuala a unui astfel de exponat vine in intampinarea iubitorilor de istorie care vor trece pragul muzeului, dar si a specialistilor interesati sa analizeze in detaliu o asemenea raritate arheologica.
Exponatul lunii septembrie a fost prima editie romaneasca a romanului „Coliba unchiului Tom”, roman publicat in SUA in 1852. Varianta in limba romana a vazut lumina tiparului in 1853, volumul fiind prefatat de Mihail Kogalniceanu, care face un istoric al sclaviei din atichitate si pana in sec. XVIII.
Pe langa expozitiile temporare, „exponatul lunii” este o alta modalitate de a sensibiliza publicul si a-l atrage catre muzeu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.