George Lazar, prefectul judetului Neamt, a declarat intr-o conferinta de presa ca se are in vedere infiintarea unor puncte de lucru la Roman, pentru eliberarea pasapoartelor si permiselor de conducere. La Prefectura au ajuns douazeci și nouă de solicitări de la toate unitățile administrativ teritoriale din zona Roman, acestea urmand sa fie transmise către Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Neamț și către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Neamț, pentru identificarea spațiilor, in colaborare cu Primăria Municipiului Roman. În această situatie se are în vedere numărul de cetățeni beneficiari de serviciile prezentate, distanța de kilometri față de municipiul reședință de judet, comparativ cu numarul de kilometri față de municipiul Roman, precum și numărul de autoturisme de pe raza teritorial administrativă a fiecarei comune.
Geoerge Lazar a precizat ca cele 29 de UAT-uri din zona Roman, reprezinta aproximativ 33% din populatia judetului Neamt, iar oamenii sunt nevoiti sa parcurga chiar si 140-160 de km dus-intors la Piatra Neamt, pentru a dobandi pasapoarte, permise sau documente de inmatriculare pentru vehicule.
Declaratiile prefectului Lazar pe acest subiect, in materialul video de mai jos, de la minutul 22
https://www.facebook.com/tvmneamt.ro/videos/576310626255224/
Ionut CORFU