Un sofer care conducea dupa ce consumase bauturi alcoolice, a fost ranit grav astazi, la Cuiejdi.
Accidentul s-a produs in jurul orei 16:30, la iesirea din satul Cuiejdi, comuna Gircina, judetul Neamt.
Un barbat in varsta de 37 de ani, din localitate, se afla la volanul unui autoturism Volkswagen Golf, iar la un moment dat a pierdut controlul directiei de mers, a intrat in derapaj si a sarit de pe un podet, oprindu-se in malul unui parau, deasupra unei râpe de aproximativ 6 metri adancime.
El a fost scos din masina de martori, acestia acordandu-i primul ajutor, barbatul fiind in stare de inconstienta. Dupa ce si-a revenit, a mers acasa desi avea multiple rani, accidentul producandu-se chiar in fata locuintei sale.
El a fost preluat de un echipaj SAJ de la locuinta sa, medicii gasindu-l agonizand in casa.
Potrivit martorilor, si membrilor echipelor de interventie, babratul era sub influenta bauturilor alcoolice. Tot martorii spun ca este posibil ca barbatul sa fi pierdut controlul directiei de mers, dupa ce a incercat sa evite un copil aflat pe marginea strazii.
El muncea in strainatate si venise acasa pentru a petrece sarbatorile de Paste.
Ionut CORFU