Comunicat de presa, deputat Iulian Bulai (USR): 

Este inadmisibil ca în anul Centenar, România să fie obligată să suporte această umilință majoră în fața Europei. Rezoluția din Parlamentul European și raportul MCV nu sunt împotriva României, ci împotriva Guvernului și a majorității PSD-ALDE din Parlament care de doi ani de zile subminează independența justiției și vrea să scoată România din Uniunea Europeană. Guvernul Dăncilă trebuie să plece.

„Din păcate asistăm la o încercare a PSD – ALDE și a Guvernului susținut de această coaliție de a scoate România din UE. Acțiunile acestor două partide în sfera legilor justiției aduc doar consecințe negative României și distrug o muncă enormă depusă în ultimii ani. Trebuie să constat cu regret că toate aceste acțiuni au și girul colegilor mei parlamentari nemțeni de la PSD. Ieri se lăudau că au votat legea privind autostrada Iași – Târgu Mureș prin comunicate de presă și postări pe rețelele de socializare, astăzi tac mâlc după ce au susținut prin votul lor planul liderilor Dragnea și Tăriceanu. Cu toții vrem ca țara noastră să se dezvolte și tinerii să nu mai aibă ca primă opțiune plecarea din țară pentru a-și face un viitor, dar în condițiile impuse de actuala majoritate parlamentară pare că nu avem nicio șansă”, a declarat deputatul USR Iulian Bulai.

Uniunea Salvați România subliniază că nu se poate ca toate organismele internaționale și europene să greșească. Rezoluția din Parlamentul European împotriva modificărilor aduse legilor justiției și legislației penale și raportul MCV al Comisiei Europene vin după niște rapoarte devastatoare ale GRECO și ale Comisiei de la Veneția, organisme formate din experți, nu din politicieni. Toate aceste organisme internaționale spun același lucru: Aceste modificări sunt nocive, trebuie să se renunțe la ele!

USR a depus deja proiecte de lege pentru a transpune recomandările Comisiei de la Veneția în legile justiției, va propune corectarea Codurilor Penale, în acord cu deciziile CCR, dar și ale instituțiilor europene și va lupta pentru respectarea drepturilor și libertăților din România.

Ionut CORFU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.