Asa dupa cum noi banuiam in urma cu ceva timp,(Vezi aici!) in ALDE Neamt este un conflict major care se transforma in razboi pe fata.
Pornind de la declaratiile lui Catalin Dragusanu pentru un cotidian local, Iulian Luca- primvicepresedinte ALDE Neamt, scrie pe o retea de socializare un mesaj cam acid la adresa deputatului Dragusanu: ”Domnul Dragusanu nu are girul Filialei ALDE Neamt sa se declare deja candidat pe listele alegerilor parlamentare care vor urma.In urmatoarea perioada.In cadru organizat vom stabili la nivelul filialei Neamt criteriile pe care trebuie sa le indeplineasca un candidat deoarece sunt mai multi doritori sa se inscrie in cursa alegerilor parlamentare.”
Contactat de noi pentru lamuriri suplimentare, Iulian Luca a dezvoltat si a declarat pentru tvmneamt.ro, ca Dragusanu nu mai este dorit pe loc eligibil nici macar de colegii sai din PC si mai mult ,si mai grav decat atat, il acuza de tradare: ”Dragusanu tot invoca faptul ca daca este deputat, trebuie neaparat sa fie pe locul unu pe lista. El vrea sa fure startul. Lumea este nemultumita, pentru ca ar mai fi vreo 4 sau 5 candidati. Nici macar cei din PC nu il mai agreeaza pe Dragusanu. El este de doua ori perdant la primarie si chiar a tradat partidul in trei randuri: cand a facut lista pentru Consiliul Local, cand a refuzat sa fie pus pe lista pentru Consiliul Judetean si cand a refuzat sa fie pe afise alaturi de Tariceanu”
Tot Iulian Luca ne-a dat patru nume care cel mai probabil vor fi pe viitoarea lista: Ioan Asaftei, Iulian Luca, Catalin Misaila si Romeo Panaintescu. El spune ca aceste nume nu sunt certe, dar e foarte posibil ca oamenii mentionati sa-si exprime dorinta de a candida.
Primvicepresedintele ALDE Neamt ne-a relatat un episod care confirma ceea ce noi banuiam, si anume ca acest conflict este destul de vechi. Iulian Luca a declarat ca atunci cand Constantin Iacoban a fost exclus din Biroul Judetean Neamt al ALDE, deputatul Dragusanu ar fi afirmat ca va distruge filiala Neamt a ALDE, fapt consemnat si in procesul verbal de sedinta.
Peste o saptamana, va fi o sedinta a ALDE Neamt, in care se vor face propunerile pentru lista cu candidatii la Parlament din Neamt a formatiunii politice respective, asa ca nu putem decat sa anticipam ca va fi una cu scantei.
PS- Il asiguram pe domnul deputat Dragusanu ca acest articol nu este unul publicitar si nici nu a fost scris la vreo comanda. Chiar daca este greu de crezut pentru multi politicieni, redactia noastra este una independenta. Dumnealui stie de ce facem aceste precizari.
Ionut CORFU