InfractionalLocal
Citit de: 1 ori

Răzbunare la băutură. A pus foc la casa unchiului

Ilan Laufer, acuzat de înșelătorie la Piatra Neamț. Consilier județean ALDE: ”Ca pe vremea comuniștilor”
Prins la volan beat și fără permis, s-a ales cu cătușe după ce a refuzat testarea alcoolscopică

Un tanar a ajuns in arestul politiei dupa ce pe fondul consumului de alcool, a vrut sa dea foc casei unchiului sau, in scop de razbunare pentru o suma de bani pe care acesta i-o datora. ”În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat și reținut pentru 24 de ore un tânăr din Roman, bănuit că ar fi incendiat anexa unui imobil ce aparține unchiului său.

La data de 26 iulie a.c.,  în baza activităților de documentare și investigare desfășurate de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina în colaborare cu cei ai Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului de Ordine Publică din cadrul IPJ Neamț a fost identificată și depistată persoana bănuită de comiterea infracțiunii de distrugere prin incendiere.

Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 26 iulie a.c., în jurul orei 05.30, un tânăr de 20 de ani, din Roman, pe fondul consumului de alcool și a unei sume de bani pe care unchiul său, de 52 de ani, din localitatea Negrești i-o datora, i-ar fi incendiat o anexă a locuinței.

În urma documentării activității infracționale, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere prin incendiere.

În cursul zilei de astăzi, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, informeaza IPJ Neamt.

 

ISU Neamt: În data de 26.07.2020, prin apel la 112, în jurul orei 05:35, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în comuna Negrești.

Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț, cu două autospeciale pentru stingere cu apă și spumă și voluntari din cadrul SVSU Negrești. nIncendiul se manifesta la acoperișul unei anexe gospodărești, cu posibilitatea propagării la locuință. Nu au fost victime.
Au ars: acoperișul anexei gospodărești pe o suprafață de aproximativ 10 mp și bunuri materiale aflate în interior și aproximativ 20 mp din acoperișul locuinței.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Răzbunare la băutură. A pus foc la casa unchiului
Articolul anterior
Ilan Laufer, acuzat de înșelătorie la Piatra Neamț. Consilier județean ALDE: ”Ca pe vremea comuniștilor”
Articolul următor
Prins la volan beat și fără permis, s-a ales cu cătușe după ce a refuzat testarea alcoolscopică

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed