Cum s-ar putea modifica loteria bonurilor fiscale
Ministrul Eugen Teodorovici susţine că ar trebui schimbată abordarea loteriei bonurilor fiscale, în contextul în care un număr mare de câştigători la un fond de premiere fix duce la câştiguri reduse. După prima extragere, aproape 9.150 de persoane au depus cereri pentru revendicarea premiilor, potrivit celor mare recente date ale ANAF. Ca urmare, câştigul a ajuns la circa 109 lei de persoană.
„Trebuie să găsim o altă abordare pentru a stimula cu adevărat. Mergem poate pe categorii de câştig. În funcţie de categorie să fie şi câştigul acordat, cum este de exemplu, 6/49. E normal să fie o astfel de stimulare. Astăzi, din păcate, este o situaţie de acest gen. Sunt foarte mulţi câştigători în această zonă şi împărţim cei 1 milion lei la la câţi vor depune până pe 13 mai şi va fi un câştig destul de mic. Trebuie să facem o modificare la ordonanţă şi la modul de aplicare din luna iunie. Pentru aprilie, timpul este deja foarte scurt”, a spus Teodorovici.
O altă măsură de reducere a evaziunii fiscale luată în calcul de Finanţe este deducerea unor cheltuieli pentru persoanele care depun la Fisc, la finele anului, bonuri din zone susceptibile fraudei.
”Mai este o idee ca la finalul unui an să putem discuta o deducere a cheltuielilor pe persoană fizică, cheltuieli care să provină dintr-o astfel de zonă unde evaziunea fiscală este ridicată. Este o idee pe care o analizăm pentru a crea un astfel de mecanism. De exemplu, la finalul unui an persoana care vine cu bonul fiscal de pe zona de legume-fructe poate să aibă o deducere, un procent din cei 16% aplicat pe partea de venit”, a explicat ministrul Finanţelor.
Cei mai mulţi câştigători la Loteria fiscală, respectiv 709 din cei peste 4.200 înregistraţi până miercuri, sunt din judeţe ale Moldovei – Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, iar cei mai puţini, 307, sunt din Oltenia – Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea.