Un autoturism marca Renault a fost serios avariat în partea din față, după ce o femeie de 59 de ani din Piatra Neamț, aflată la volanul mașinii, a tamponat din spate un TIR condus de un tânăr de 24 de ani, din Bacău. Din fericire, nimeni nu a fost rănit și nu s-au aplicat nici sancțiuni, cei doi șoferi apelând la înțelegerea amiabilă.
”La ora 08:36 pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Săvinești la un accident rutier produs între un autoturism și un autotren. În cele două vehicule se aflau doar conducătorii auto.
La locul solicitării s-au deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare din cadrul Punctului de lucru Roznov și un echipaj SMURD TIM din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier.
Conducătoarea autoturismului, o femeie de 59 de ani, a fost asistată medical de echipajul SMURD TIM la locul evenimentului, dar a refuzat transportul la spital”, a transmis ISU Neamț.
I.C. (sursa foto- ISU)