+++ex prefectul George Lazăr este de părere că demersurile pentru începerea lucrărilor la ”drumul morții” au fost facute de liberali, însă actuala guvernare le-a lăsat nefinalizate
+++acesta acuză actuala guvernare de lipsa interesului față de cetățeni
”Drumul Roman-Piatra Neamt –Meritul Liberalilor” – aceasta este aprecierea fostului prefect de Neamț, avocatul George Lazăr, care în perioada 2013 – 2014, a făcut demersurile necesare, din punct de vedere administrativ pentru proiectul de asfaltare și modernizare a tronsonului de drum DN 15 D, care leagă cele două municipii ale județului Neamț, Roman și Piatra Neamț. Potrivit avocatului George Lazăr, porțiunea de drum în cauză era într-o stare avansată de degradare, ba mai mult, era supranumit supranumit și ”drumul morții”, pe acel tronson drum producându-se de-a lungul anilor zeci de accidente soldate cu pierderi de vieți omenești.
”Având în vedere că tronsonul de drum care este principala arteră de circulație ce leagă municipiul Roman de Piatra Neamț, era într-o stare avansată de degradare, nemaintervenindu-se de foarte mulți ani cu reparații și turnare de covor asfaltic, am făcut în perioada mandatului meu de prefect al Judetului Neamț, eforturi și demersuri administrative către Ministerul Transporturilor, respectiv CNDANR pentru a găsi soluția financiară cât și tehnică pentru modernizarea drumului național 15D. O problemă stringentă și importantă care o reprezenta starea tehnică precară, a drumului Roman – Piatra Neamț se manifesta și în siguranța rutieră, în numărul foarte mare de accidente rutiere grave, soldate cu multe decese care s-au produs cu regularitate pe acest tronson. Au existat, în anii din urmă, mai multe demersuri palide ale autoritatilor locale, dar, care au fost fără sorți de izbandă, proiectele respective fiind probabil uitate prin sertarele foștilor guvernanți. De ce spun că alocarea fondurilor necesare modernizării drumului Roman – Piatra Neamt reprezintă un succes al reprezentantilor PNL: pentru că, să ne aducem aminte bine, la acea vreme ministru al Transporturilor era liberalul Relu Fenechiu, un om, așa cum îl consider eu, de mare ispravă și care iubea regiunea Moldova, un om deschis în multe ocazii nemțenilor. Am insistat pe lânga ministrul Relu Fenechiu, atât prin numeroasele adrese pe care i le-am trimis pe cale oficială, dar și în diversele întâlniri pe care le-am avut în acea perioadă. Îmi aduc aminte cu plăcere, că după câteva discuții purtate cu domnia sa, cât și după ce am depus solicitarea de asistență financiară și acordare de fonduri pentru drumul Roman – Piatra Neamt, m-am dus la Ministerul Transporturilor, am așteptat și am insistat să nu plec de acolo, până nu reușesc să-l văd pe ministru și să rezolv problema, pentru că altfel, am mai fi pierdut ceva timp.
Intrând în biroul dumnealui, acesta a început să râdă și mi-a zis: ,,cred că nu ai bătut drumul până la București tot pentru drumul Roman-Piatra,,. I-am spus că venisem special pentru această problemă, că nu plec pâna nu sunt sigur de rezolvarea sa. Văzându-mi insistența și îndârjirea în a rezolva problema, Relu Fenechiu a pus mâna pe telefon și a solicitat, celor avizați, rezolvarea de îndată proiectului ce viza fondurile pentru reabilitarea drumului Roman – Piatra Neamț.
Mi-a promis că în cel mai scurt timp, proiectul va fi aprobat, iar CNADNR, secția Neamț – respectiv firmele ce vor câștiga licitația se vor apuca de treabă, lucru care s-a și întâmplat într-un termen relativ scurt de timp”, a povestit George Lazăr, avocat și fost prefect al județului Neamț.
Miniștrii PSD ai Transporturilor acuzați de stagnarea proiectului de refacere a DN 15 D
Mai mult, Lazăr este de părere că actuala guvernare, cel puțin în județul Neamț, ”nu urmărește interesele cetățenilor, a comunităților, și nu înțelege care sunt prioritățile de dezvoltare pentru viitor”.
”Din păcate, ulterior plecării lui Relu Fenechiu din funcția de ministru al Transporturilor, lucrurile au început să stagneze în desfășurarea proiectului, ca și în ziua de azi, aspect incalificabil și care i-a aparținut lui Dan Sova, ministru al Transporturilor și urmașilor săi, miniștri PSD. De aceea am spus și cu altă ocazie, că guvernarea PSD pentru Neamț este una dezastruoasă, care nu urmarește interesele cetățenilor, a comunităților și nu întelege care sunt prioritațile de dezvoltare pentru viitor. Și toate astea se întâmplă în contextul în care, la ultima rectifiacare bugetară transporturile au primit foarte puțini bani. Noi, liberalii, măcar am reușit să aducem aprobarea pentru finanțarea proiectului de infrastructură care înseamna drumul Roman – Piatra Neamt, iar PSD-iștii nu sunt în stare nici sa-l termine, ca să nu mai vorbim că au mai pus și bețe în roate. Am văzut articolul presedintelui PSD cu privire la fostul ministru Relu Fenechiu și nu pot să nu îi răspund acestuia, afirmând că în ciuda tuturor problemelor de natură jurdică pe care Relu Fenechiu le-a avut, acesta a fost un om de mare caracter atât în politică cât și în viața de zi cu zi, și să dea Dumnezeu să avem în funcții și demnități înalte, oameni deschiși și buni ca Relu Fenechiu. Am da cu siguranță mult înainte, cel puțin noi cei din regiunea Moldova”, a adăugat George Lazăr.
IRINA ȘTEFĂNESCU