Rupt de beat și fără permis, a ajuns de la volan în arest
La data de 19 ianuarie a.c., în jurul orei 14:10, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești, fiind în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, pe DJ156A, au oprit un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din Borlești.
Deoarece acesta emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma verificărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, bărbatul nu deține permis de conducere, fiind dispusă reținerea acestuia pentru 24 de ore.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
sursa: IPJ Neamț












