InfractionalLocal
Citit de: 5 ori

Rupt de beat și fără permis, un tânăr de 18 ani a spulberat un gard. Mașina a luat foc

George Lazăr și-a dat demisia de la conducerea PNL Neamț. ”Nevinovăția mea va fi probată în instanță”
Două victime în accidente rutiere produse din cauza nepăstrării distanței în mers

Deși nu avea permis și consumase alcool mult peste măsură (1,8 la mie alcoolemie în sânge), un tânăr de 18 ani, s-a urcat la volanul unei mașini. Pe o stradă din Roman a pierdut controlul direcției de mers și s-a oprit într-un gard. În urma impactului, mașina și gardul au luat foc, incendiul fiind stins de pompierii ajunși la fața locului.

La data de 1 august a.c., în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, se deplasa în municipiul Roman, ajuns la intersecția străzilor Islazului și Cornului, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu gardul unui imobil.

În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.

Conducătorul auto, din Roman, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul indicând o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului”, a declarat insp. Ciofu Ramona- IPJ Neamț.

I.C. (sursa foto- ISU)

Distribuie știrea:

Etichete: Rupt de beat si fara permis, un tânăr de 18 ani a spulberat un gard. Mașina a luat foc
Articolul anterior
George Lazăr și-a dat demisia de la conducerea PNL Neamț. ”Nevinovăția mea va fi probată în instanță”
Articolul următor
Două victime în accidente rutiere produse din cauza nepăstrării distanței în mers

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed