InfractionalLocal

S-a răzbunat pe soacră dându-i foc la casă

0

La data de 24 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au fost sesizați de către o femeie  de 65 ani, din Vânători-Neamț, cu privire la faptul că ginerele său a încercat să-i incendieze locuinţa.

Din primele cercetări a reieșit că la data de 23 august, în timp ce nici o persoană nu se afla în imobilul în cauză, un bărbat de 43 de ani,  din Vânători-Neamț, ar fi  încercat să îl incendieze, folosindu-se de un material uşor inflamabil, pe care l-ar fi  amplasat într-o anexă a acestuia.

Nepotul femeii de 65 de ani, a simțit mirosul de fum și a lichidat incendiul, nefiind necesară intervenția echipajelor specializate.

Bărbatul de 43 de ani, a fost identificat de polițiști și condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat, la data de 24 august a.c.,  polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de distrugere prin incendiere.

Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

sursa: IPJ Neamt

Distribuie știrea:

Etichete: S-a răzbunat pe soacră dându-i foc la casă
Articolul anterior
Copil de 13 ani, tâlhărit pe o stradă din Roman
Articolul următor
Patroni de terase, amendați de polițiștii locali din Piatra Neamț

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.