Comunicat de presa Salubritas SA: Sâmbătă 04 Iunie, între orele 10:00-15:00, pe platoul de la Curtea Domnească, unde Salubritas S.A organizează o nouă ediție a Târgului de adopții de câini fără stăpân din adăpostul public Piatra-Neamț.
Toți cățeii sunt microcipați, sterilizați, vaccinați și deparazitați și au nevoie de o familie. Adopția este gratuită.
Veți putea interacționa cu blănoșii pe platoul de la Curtea Domnească și, de asemenea, puteți afla informații despre adăpostul din Piatra-Neamț, despre procedura de adopție și alte lucruri utile pentru posesorii de animale sau pentru cei care intenționează să adopte.
Vino și tu pe 04 Iunie la Curtea Domnească și „Adoptă un prieten”!
Partenerul evenimentului este Primăria Piatra-Neamț.
Salubritas S.A administrează adăpostul de câini al Municipiului Piatra-Neamț, situat în Piatra-Neamț, pe str. Gheorghe Doja, nr. 58 , autorizat sanitar veterinar. Programul de vizitare la adăpost este: Luni-Vineri 10-18; Sâmbăta, duminica și în sărbători legale 8-12.