Șapte bărbați au fost reținuți ieri de polițiști, după o bătaie între țigani, care a avut loc duminică seara, la un bar din comuna Boghicea, județul Neamț, în urma căreia, 7 persoane au ajuns la spital. Cei 7 reținuți vor fi prezentați astăzi judecătorilor din Roman, cu propunere de arestare preventivă.

La data de 15 septembrie a.c., în jurul orelor 18:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna au fost sesizați prin 112 de către un bărbat cu privire la faptul că, fratele său, în vârstă de 40 de ani, ar fi fost lovit într-un bar, din localitatea Boghicea.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna, s-a stabilit faptul că, 8 bărbați din Boghicea, cu vârste cuprinse între 18 și 44 de ani, în timp ce se aflau într-un bar de pe raza aceleași localițăți, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan și-ar fi aplicat reciproc lovituri cu pumnii și picioarele, cât și cu un cuțit, prin acțiunile lor tulburând ordinea și liniștea publică.

Ulterior, o parte din persoanele implicate s-au prezentat la o unitate medicală.

La data de 17 septembrie a.c., în urma probatoriului administrat, față de 7 bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 44 de ani, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunere de luare a unei măsuri preventive pentru 30 de zile.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, a declarat Ap Atomei Andreea- IPJ Neamț.

Bătălie între țigani într-o comună din Neamț. S-a lăsat cu 7 victime, printre care și doi copii

I.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.