InfractionalJustitieLocal
Citit de: 0 ori

Scandal cu soția, încheiat în arest

Nemțean cu mandat de arestare, ascuns la stână în Harghita
Pro România Neamț, anunț oficial: Emilia Arcan, vioara întâi în partid

Un bărbat de 37  de ani, din Boghicea, este cercetat de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectarea hotărârii judecătoreşti.

La data de 4 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Politie Rurală Sagna au fost sesizaţi de către o femeie de 44 de ani, din Boghicea, cu privire la faptul că fostul său concubin a încălcat ordinul de protecţie.

Echipajul de poliție s-a deplasat la locul indicat în sesizare, fiind identificat un bărbat, de 37 de ani, pe care l-au condus la sediul poliției, în vederea audierii.

Din cercetări a reieșit că, bărbatul s-ar fi apropiat de fosta sa concubină,  având o atitudine conflictuală, încălcând în acest fel ordinul de protecție emis împotriva sa de Judecătoria Roman.

În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești.

Cel în cauză urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

sursa: IPJ Neamt

Distribuie știrea:

Etichete: încheiat în arest, Scandal cu soția
Articolul anterior
Nemțean cu mandat de arestare, ascuns la stână în Harghita
Articolul următor
Pro România Neamț, anunț oficial: Emilia Arcan, vioara întâi în partid

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed