GeneralLocalPolitica
Citit de: 8 ori

Scandalul excluderilor din PSD Neamț capătă iz penal. Aleși județeni, puși să semneze demisii în alb înainte de alegeri

Bărbatul care a furat din cutia milei de la Arhiepiscopie, a fost arestat preventiv
Familia G. vrea despăgubiri de zeci de mii de euro de la DIICOT Neamț după ce în casa lor a murit drogată eleva de 16 ani din București

Scandalul celor 14 excluderi din PSD Neamț, de pe 26 septembrie, într-o ședință online cu scântei, capătă iz penal. Printre cei excluși atunci din partid, se numără și Carmen Elena Nastasă, șefa femeilor social democrate și (încă) directoare la ”Carmen Saeculare”. Odată cu excluderea din partid, aceasta a pierdut și calitatea de consilier județean pe care o obținuse pe lista PSD pentru CJ, la alegerile locale din acest an.

La vremea respectivă (26 septembrie), Daniel Vasilică Harpa, președintele PSD Neamț, recunoștea excluderea lui Carmen Elena Năstase din PSD, invocând o ipotetică stare de incompatiblitate în care aceasta s-ar fi putut afla la un moment dat: ”I-am cerut să facă un pas în lateral de la Consiliul Judeţean, pentru că este incompatibilă. Nu a vrut, nu a fost de acord şi am luat decizia excluderii”, declara Harpa pentru newsallert.ro, chiar în ziua în care luase decizia excluderii.

Între timp, potrivit ziarulatitudineadeneamt.ro, Carmen Elena Nastasă a contestat în instanță excluderea sa din PSD. În acest context, Daniel Harpa a declarat astăzi pentru publicația amintită, că aceasta nu a fost exclusă din partid, ci și-a dat demisia: ”Nu este vorba despre nicio excludere, ci despre o demisie”, spune viitorul președinte al CJ Neamț, la doar 2 săptămâni după ce afirmase contrariul.

Sursa citată a publicat și o poză cu o presupusă demisie, pe care potrivit documentului din imaginea de mai jos (colțul din dreapta sus), Carmen Elena Nastasă și-ar fi dat-o pe 26 august 2024, adică exact cu o lună înainte de a fi exclusă din partid. ”Nu mi-am dat nicio demisie, nici înainte de excludere, nici după”, a declarat astăzi Carmen Elena Nastasă pentru tvmneamt.ro, refuzând să facă orice alt comentariu pe marginea acestui subiect.

sursa foto: ziarulatitudineadeneamt.ro

 

Dacă fosta șefă OFSD și-ar fi dat demisia cu o lună înainte de ședința în care a fost exclusă din partid, este evident că nu ar mai fi avut ce căuta la acea ședință și nici Harpa nu ar mai fi confirmat excluderea ei din partid, ci ar fi spus de atunci că femeia pe care până mai ieri o gratula și alături de care se poza aproape zilnic în ipostaze electorale, nu mai are nicio legătură cu PSD din cauză de demisie.

Problema însă, pare a fi mult mai gravă decât își imaginează cineva. Surse din PSD Neamț au declarat pentru tvmneamt.ro încă din timpul campaniei electorale de la locale, că toți candidații de pe lista pentru Consiliul Județean Neamț (posibil și alți candidați la primării sau la consilii locale) au fost puși să-și scrie demisii în alb din PSD, pentru a fi executați în momentul în care nu ar fi răspuns la comenzi. La vremea aceea, informația părea destul de puțin credibilă, pentru că numai un inconștient ar putea comite o asemenea ilegalitate. Și cum nu existau nici dovezi, tvmneamt.ro nu a făcut public subiectul.

Ca o paranteză, situația nu ar fi o noutate, ci chiar o practică la PSD, având în vedere că ceva foarte asemănător s-a petrecut cu Mădălina Ciubotaru în anul 2021, pe vremea când aceasta era vicepreședinta CJ Neamț și ar fi fost forțată să demisioneze din funcție în favoarea lui Ion Asaftei, în baza unei demisii semnate în alb, numai că totul a fost înăbușit din fașă de Arsene. Nu și-a dat nimeni demisia și nici nu a depus nimeni nicio plângere penală.

Revenind, acum, lucrurile par să se confirme și înseamnă că data de pe demisia pe care apare numele Carmen Elena Nastasă, a fost pusă de cineva după scandalul excluderii ei din partid, pentru a o prezenta în instanță în procesul pe care ea l-a intentat, ceea ce intră fără discuții, în sfera penalului. Mai rămâne de văzut și dacă scrisul și semnătura sunt ale ei, iar se poate proba prin expertiză grafologică, în caz că se lasă cu dosar penal.

Și mai rămâne de văzut și cum cum vor vota după propria lor conștiință consilierii județeni ai PSD Neamț, în caz că îi ține cineva în hățuri cu demisii semnate în alb. Valabil și în cazul primarilor și consilierilor locali care ar fi semnat așa ceva.

P.S. De la PSD Neamț nu am putut obține un punct de vedere, întrucât publicația tvmneamt.ro este pe lista neagră a liderilor social democrați, aceștia refuzând să răspundă întrebărilor adresate de noi, chiar dacă acestea sunt de interes public general

Ionut CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: capătă iz penal. Aleși județeni, puși să semneze demisii în alb, Scandalul excluderilor din PSD Neamț
Articolul anterior
Bărbatul care a furat din cutia milei de la Arhiepiscopie, a fost arestat preventiv
Articolul următor
Familia G. vrea despăgubiri de zeci de mii de euro de la DIICOT Neamț după ce în casa lor a murit drogată eleva de 16 ani din București

Ești de acord? Sau ai altă părere?

3 comentarii. Leave new

  • GrupulDEStatDeȘase!
    10 octombrie 2024 18:44

    Cat de bine joacă Șerban, se vede cu ochiul liber ca a câștigat experiență la Bucale(unde astea sunt nimicuri…)
    Noi cei din partid credeam ca, Carmen îl “santajeaza” pe Harpa cu ceva… intim? Sau mirosul nopților de vară… doar ca se pare ca Serban este mai abil ca toți, și le aseaza pe toate ca într-o piesă de teatru și el doar privește și se amuză copios! Pune presiune pe Harpa cu ajutorul doamnelor și domnișoarele care au fost înlăturate de Șerban cu mâna lui Harpa.
    Acum Harpa vrea să demonstreze (cui?), ca o noapte de amor sau mai multe (vorba piesei), nu este egală cu un mandat de parlamentar sau nici măcar de consilier județean.
    Parcă îl văd pe Șerban : Scoate Daniel demisia la vedere în presă, nu vezi ca tot partidul zice ca ești un fost amorezat ??
    Acum, să revenim un pic :
    Carmen, fii “bărbată” și spune public cine este cel mai bărbat din PSD!
    MĂ PUI PE LOC ELIGIBIL DANIEL? DA CARMEN! BINE STAU CUM VREI !
    Povești cu amorezați, dar și dacă face Elena Năstase implozie, să vedem cine joacă în FILANTROPICA.
    Și dă-i si lupta , și bagă și scoate , și fă și o casă!
    Termină mai omule măcar casa la femeie, ca vine iarna !!!

    Răspunde
  • GrupulDEStatDeȘapte
    10 octombrie 2024 19:00

    Era să uit.
    Erata: Capătă iz de -V ictorie -A devăr -G ratitudine -I nterbelic – N ăut .
    😂😂🙏 Daniel dar când umblai la micșunică lu C. era bine, mno…???
    Să trăiți, 👮‍♀️

    Răspunde
  • GrupulCelorDeStatDe8
    16 octombrie 2024 17:00

    Bârfe în curs de actualizare:
    -a început să se lucreze din nou la casă
    -se intră prin alunecare în continuare 😜
    -se bagă și se scoate din nou 🍌
    -revenim!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed